MENIU

Gabriel Oprea: Noi nu am crezut nici în 2009 că Geoană va reuși să câștige prezidenţialele

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, referindu-se la o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că nici în 2009 cei care formează acum UNPR nu au crezut că acesta poate să câştige cursa pentru Preşedinţia României.

“Victor Ponta, prim-ministru și președintele PSD, este singurul candidat pe care UNPR îl va susține pentru Președinția României. În ceea ce privește o posibilă candidatură a domnului Mircea Geoană, nu putem spune decât că noi nu am crezut nici în 2009 că domnia sa va reuși să câștige alegerile prezidențiale”, afirmă Oprea, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Oprea susține că România are nevoie de “un președinte orientat spre viitor, un președinte puternic, hotărât, curajos”.

“De aceea, credem cu tărie că Victor Ponta va fi președintele tuturor românilor”, arată Oprea.

El menționează că UNPR a lansat o campanie de strângere a un milion de semnături pentru candidatura premierului Victor Ponta la cea mai înaltă funcție în statul român, iar până la acest moment a obținut deja, la nivel național, sute de mii de semnături.