MENIU

Fost deputat PDL, URMĂRIT PENAL pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia

Fost deputat PDL, URMĂRIT PENAL pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia

Fostul deputat PDL Sorin Gheorghe Buta este urmărit penal pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, prin negocierea şi semnarea unor contracte ale firmei la care soţia sa era asociat, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procurorii din cadrul DNA - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au dispus începerea urmăririi penale față de Buta Gheorghe Sorin, fost deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de DNA.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008-2012, Sorin Buta, în calitate de deputat, cu ocazia încheierii unor contracte de prestări servicii, a reprezentat interesele financiare și comerciale ale unei societăți comerciale în care soția sa avea calitatea de asociat, administrând în fapt societatea respectivă.

"Astfel, între anii 2009 şi 2010, suspectul Buta Sorin Gheorghe a participat la mai multe discuții cu reprezentanți ai autorităților locale, context în care a negociat, întocmit și semnat diferite contracte de prestări servicii. Obiectul acestor contracte a constat în acordarea de consultanță în materie de construcții/inspecție de șantier, întocmind și semnând totodată facturi fiscale, toate acestea ca reprezentant al societății anterior amintite. Valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 66.000 lei", se mai arată în comunicat.

Procurorii anticorupţie mai precizează că Buta, în perioada 21.03.2011 - 20.03.2012, a fost angajat în cadrul unei societăți comerciale, în baza unui contract individual de muncă, în funcția de diriginte de șantier.

Activitățile desfășurate în aceste condiții sunt incompatibile cu funcția de deputat, pe care Buta o îndeplinea la momentul respectiv, susţine DNA. Procurorii mai spun că lui Sorin Buta i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Sorin Buta a fost deputat în perioada 2008-2012.

Mai multe articole despre:
DNA deputat urmărit penal Sorin Buta