MENIU

Florin Cîțu atacă AUR: „Văd niște oameni fără soluții. Vin cu astfel de momente să acopere că sunt incompetenți”

Președintele PNL - Florin Cîțu

Florin Cîțu - președintele PNL a comentat, din nou, incidentul din Parlamentul României în care protagonist a fost liderul AUR - George Simion. Acesta consideră că reprezentanții AUR nu au alte soluții și pentru a acoperi incompetența vin cu astfel de momente.

„O să fie modificări la regulament. Până la urmă o să vedeți că oamenii vor rezultate. A mai fost un partid care e lângă AUR, care se lega cu lanțuri. De țipat poți de acasă. Ăsta o să fie testul în Parlament: dacă cineva îi votează pentru circ, ok... Dar oamenii îi votează pe cei care vin și au proiecte de legi, îmbunătățesc viața. Am fost și eu în opoziție și am trecut legi. Se poate! E greu, e complicat, dar se face”, a spus Florin Cîțu, la un post TV.

„Văd niște oameni fără soluții, nu știu ce să facă și ca să acopere că sunt incompetenți vin cu astfel de momente.

Mă surprinde USR că a stat în sală, mai ales după atacul la Florin Roman. Acum tot USR a stat lângă AUR. Cine se aseamănă se adună”, a mai spus președintele PNL.

Mai multe articole despre:
florin citu aur simion