MENIU

Eurodeputata care a desființat-o pe Dăncilă cere socialiștilor UE să-l izoleze pe Dragnea

Ana Gomes

Eurodeputata socialistă Ana Gomes crede că după condamnarea lui Liviu Dragnea, PSD și socialiștii europeni vor da semnale clare că nu vor mai tolera pe cineva care este subiectul unor acuzaţii atât de grave.

Dacă un politician cu probleme în justiţie nu se retrage singur din funcţie, ca să nu-şi pună într-o situaţie jenantă şi partidul şi familia politică, atunci partidul şi familia politică ar trebui să ia măsuri şi ar trebui cel puţin să-l suspende, în aşa fel încât să nu fie întregul partid pătat de acuzaţiile de corupţie.

Declaraţia a fost făcută la RFI de europarlamentarul portughez Ana Gomes, membră a grupului S&D din Parlamentul European, din care face parte şi PSD. Ea spune despre condamnarea lui Liviu Dragnea că este foarte important ca PSD şi partidul european să dea semnale clare că nu vor mai tolera pe cineva care este subiectul unor acuzaţii atât de grave.

”Sentinţa poate fi contestată în apel, dar sper că măcar acum, vor exista consecinţe la PSD, la fel şi în Partidul Socialiştilor Europeni, din care face parte şi PSD, pentru că e bine ştiut că domnul Liviu Dragnea nu este numai preşedintele Camerei Deputaţilor, ci şi premierul de facto al României (...). Este foarte important ca partidul din România şi partidul european să dea semnale clare că nu vor mai tolera pe cineva care este subiectul unor acuzaţii atât de grave. Subliniez că sentinţa aceasta care poate fi atacată în apel se referă la fapte ce pot fi considerate ca fiind minore faţă de cele foarte grave din rapoartele OLAF despre România”, a spus Ana Gomes.

În primăvară, Ana Gomes s-a remarcat când a criticat PSD și cererea de revocare a șefei DNA.

Ulterior, ea a criticat-o dur pe Viorica Dăncilă, care o atacase. "Mă mir că această doamnă vorbește. Credeam că e mută. În atâția ani în care am fost împreună în grupul socialist în Parlamentul European, eu nu am auzit-o să deschidă gura vreodată. Da, mi s-a transmis ce spune acum despre mine și m-a apucat râsul. Sunt, într-adevăr, membru neretribuit în Friends of Europe, fundație care e în parte finanțată de Soros, așa cum sunt și în Amnesty International. Demonizându-l astfel pe Soros, socialiștii români nu fac decât să o ia pe calea populismului est-european cel mai îmbâcsit, precum Orban în Ungaria, toți cei cu derive spre dreapta neasumată și mincinoasă care dau vina pe un filantrop pentru a-și ascunde afacerile de corupție și tendințele autoritare de acasă. Acești oameni n-au nimic socialist și nu au nimic de-a face cu stânga. Populism găunos și corupție pe bandă rulantă.", a declarat euro-deputata pentru jurnalistul Dan Alexe.

Mai multe articole despre:
PSD Liviu Dragnea Ana Gomes