Eugen Tomac: Șansele României de a intra în Schengen până la sfârșitul lui 2024 cresc semnificativ prin procesul la CJUE
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), eurodeputatul Eugen Tomac, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Bistriţa, că şansele României de a intra în Schengen până la sfârşitul anului 2024 cresc "semnificativ" în baza acţiunii împotriva Consiliului Uniunii Europene iniţiată de el la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
Prin această acţiune se cere anularea deciziei Consiliului JAI din decembrie anul trecut, privind respingerea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Liderul PMP consideră că acest proces este cea mai rapidă cale de a soluţiona problema aderării României la Schengen, având în vedere că anul viitor este unul electoral.
"Noi ne vom atinge obiectivele pe care ni le-am propus, iar eu cred că într-un an şi jumătate vom avea acest proces. Cam asta este practica, un an şi jumătate, doi ani. Dar altă cale mai rapidă de a soluţiona această problemă nu există pentru că, vedem, Suedia a propus pe ordinea de zi, mâine, subiectul Schengen, dar fără extindere, pentru că Austria se opune în continuare. Austria se va opune şi în iunie, iar din toamna anului viitor toată lumea va intra în campanie electorală, Spania are şi alegeri interne, nu văd cum se va putea debloca acest dosar până după alegerile din 2024. Or, pe acest proces, pe această procedură pe care am deschis-o, şansele de a intra până la sfârşitul anului 2024 cresc semnificativ, iar odată implicat Parlamentul în acest proces, atunci lucrurile vor fi şi mai accelerate şi evident că şansele noastre sunt din ce în ce mai mari", a declarat Eugen Tomac.
Preşedintele PMP a adăugat că speră ca petiţia prin care a cerut sprijinul românilor pentru susţinerea aderării în spaţiul Schengen să determine Parlamentul European să se implice în calitate de reclamant privilegiat în acest proces înaintat la CJUE.
"Pentru noi este important mesajul cetăţenesc pe care îl transmitem prin această petiţie - 'Semnează pentru România în Schengen' - şi evident că în următoarea perioadă vom ieşi şi în stradă, vom merge să discutăm cu oamenii, vom încerca să îi convingem pe români să ne susţină, pentru că este important ca acest mesaj să aibă un suport, totuşi, consistent din partea cetăţenilor români. Una este să mergi cu 50.000 de semnături şi alta este să ai un milion de semnături pe care să le pui pe masa Parlamentului (European - n.r.)", a mai spus eurodeputatul Eugen Tomac.