Eugen Tomac cere Guvernului bani pentru un muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România
Eugen Tomac, liderul PMP, cere Guvernului bani pentru un muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România.
"Cer Guvernului alocarea de fonduri pentru edificarea unui Muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România!
Pe 14 mai, este Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Sute de mii de români, printre care și Iuliu Maniu, fost prim-ministru al României, pe care îl omagiem în acest an, au fost victimele unui regim criminal. La Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava, Văcăreşti, a fost exterminată intelectualitatea românească din dorinţa de a distruge însuşi sufletul acestui neam. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au fost martiri ai acestui popor greu încercat de molima comunismului.
14 mai este momentul cel mai bun în care Puterea politică actuală să decidă alocarea banilor necesari pentru construirea în Bucureşti a unui Muzeu al victimelor dictaturii comuniste care să fie un far călăuzitor în timp pentru societatea românească. Este important să nu uităm marea tragedie naţională, tocmai pentru a nu repeta istoria. Mai ales, acum, într-un moment în care unii vor să readucă în prim-plan tribunalele poporului şi să naţionalizeze pe scară largă avuţia naţională.
Edificarea acestui Muzeu ar contribui la închiderea unei pagini de istorie extrem de triste pentru ţara noastră şi poate ar fi un element simbolic de ruptură faţă de trecut", a scris Eugen Tomac, într-o postare pe Facebook.