MENIU

Emisarii lui John KERRY, lovitură pentru PONTA: Așteptăm să lucrăm cu IOHANNIS ȘI GUVERNUL SĂU

Emisarii secretarului de stat american John Kerry, Rose Gottemoeller, subsecretar de stat al SUA pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, şi Frank Rose, negociatorul principal al SUA pentru acordul cu România privind scutul antirachetă, au spus într-un interviu acordat în exclusivitate Gândul, că după cele două tururi de scrutin, pentru care „s-a luptat mult”, se vede că „democraţia este vie şi sănătoasă” în România. „Aşteptăm să lucrăm cu preşedintele ales Iohannis şi cu guvernul său”, au mai spus aceștia.

Iată principalele declaraţii ale celor doi oficiali ai Departamentului de Stat al SUA:

 Despre alegerile din România şi Klaus Iohannis:

Rose Gottemoeller: „Cred că democraţia este vie şi sănătoasă în România, e destul de evident. În al doilea rând, aşteptăm să lucrăm cu preşedintele ales Iohannis şi cu guvernul său, suntem foarte interesaţi să continuăm să întărim relaţia bilaterală în toate domeniile şi deci aşteptăm să ne conectăm cu el cât mai repede posibil şi să continuăm să muncim serios pentru întărirea parteneriatului nostru bilateral în multe domenii, inclusiv în unele domenii noi pe care preşedintele poate le are printre priorităţile sale. Va fi, cred, în continuare o relaţie sănătoasă şi aşteptăm să ajungem să îl cunoaştem şi să lucrăm cu el”.

Frank Rose: „SUA continuă să vadă România ca pe un partener strategic cheie, în primul rând, iar în al doilea rând, nu anticipăm nicio schimbare în relaţia dintre SUA şi România. Vedem sprijin pentru această relaţie strategică în toate partidele şi ştiu că a existat sprijin aproape unanim pentru acordul privind sistemul de apărare antirachetă, în 2011. Aşteptăm să lucrăm cu preşedintele ales şi cu noul Guvern al României”.

 Mai multe pe Gandul