MENIU

EMIL BOC, declaraţie de avere: economii de peste 50.000 de lei, în 2013, în depozite bancare

<p>EMIL BOC</p>

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut în 2013 economii de peste 50.000 de lei faţă de anul 2012, bani pe care i-a plasat în depozite bancare, dar a acumulat şi 1.000 de dolari în plus faţă de anul precedent, în depozite în valută, potrivit celei mai recente declaraţii de avere.

Potrivit declaraţiei de avere a lui Emil Boc, completată în luna iunie a acestui an şi postată pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, edilul a făcut economii, în 2013 faţă de 2012, de 51.172 de lei, banii fiind plasaţi în depozite bancare la patru bănci.

De asemenea, depozitele în valută ale acestuia au crescut, atât cele în euro, de la 6.789 la 7.134, cât şi cele în dolari - de la 4.909 la 6.029.

Din documentul citat reiese că primarul Clujului a încasat din salariu în 2013 suma de 52.464 de lei, dar şi o sumă de 23.882 de lei de la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB), unde predă ca lector universitar.

Şi suma de pe cardurile pe care Emil Boc le are la mai multe bănci a crescut în 2013 faţă de 2012, de la 27.000 la 32.000 de lei.

În plus faţă de anul 2012, în declaraţia de avere pe 2013 apare şi o cotă parte din depozite bancare de peste 22.000 de lei, ca urmare a certificatului de moştenitor obţinut după decesul tatălui său.

Emil Boc a mai moştenit o cotă parte de 3/20 din diverse suprafeţe de pădure, terenuri sau fâneţe, din satul natal Răchiţele, judeţul Cluj, dar şi aceeaşi cotă dintr-o jumătate de casă şi o cabană din lemn, tot ca urmare a dobândirii certificatului de moştenitor.

La capitolul privind cadouri sau servicii primite gratuit sau subvenţionate de organizaţii sau societăţi, Emil Boc a trecut suma de 600 de euro primită de la o companie de IT şi reprezentând taxa de participare la Congresul "Smart cities" la Barcelona.

Mai multe articole despre:
Emil Boc Boc declaraţie de avere Boc avere