Elena Udrea, mesaj cu tâlc pentru Dragnea
Elena Udrea îi transmite un mesaj lui Liviu Dragnea.
Într-o postare pe Facebook, fosta șefă de la Turism scrie:
"Situația lui Dragnea din zilele acestea mi-a prilejuit o constatare. Odată cu femeile susținute de el în diverse funcții publice importante, a căzut și povestea că femeile ar fi mai loiale și mai devotate decât bărbații. Nu m-ar mira dacă, după Grindeanu și Tudose, și Viorica Dăncilă ar trece la Pro România", a scris Elena Udrea.
Fostul ministru își încheie postarea cu un emoticon care sugerează râsul cu lacrimi.
Elena Udrea a fost eliberată din închisoarea din Costa Rica în luna decembrie 2018, după o decizie a ICCJ privind constituirea completurilor de 5 judecători care au condamnat-o. Udrea a fost condamnată definitiv de instanţa supremă la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute.