Elena Udrea îl critică dur pe Iohannis: Din lupul care părea, astăzi s-a făcut miel!
Elena Udrea a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care îl critică pe Klaus Iohannis pentru poziţia sa în cazul crizei imigranţilor. Astfel, Udrea reproşează că iniţial preşedintele a precizat că este împotriva cotelor obilgatorii de imigranţi, dar apoi, şi-a nuanţat declaraţia, spunând că putem fi obligaţi să primim un număr obligatoriu de refugiaţi. Concret, Udrea a tradus astfel, schimbarea de poziţie a preşedintelui: "Dar din lupul care parea saptamana trecuta, astazi s-a facut miel".
Iată postarea integrală a Elenei Udrea, de pe pagina sa de facebook:
"Cand l-am auzit pe Klaus Iohannis spunand ca Romania se va opune cotelor obligatorii de imigranti, a fost una din rarele ocazii sa nu regret ca l-am votat. Dar din lupul care parea saptamana trecuta, astazi s-a facut miel si ne spune ca totusi am putea fi obligati sa acceptam aceste cote. Cum sa fim obligati? Romania nu mai este o tara suverana?
Eu cred ca pozitia tarii noastre la Consiliul JAI trebuie sa fie categoric impotriva acestor cote si in general impotriva acceptarii imigrantilor musulmani in Europa. Daca totusi, cu eventuale garantii ca nu se ajunge la zeci, sute de mii de imigranti in perioada urmatoare, am putea fi de acord sa ii primim, atunci ar trebui sa conditionam primirea lor de intrarea Romaniei in Schengen.
Din pacate, nu vom avea nici curajul de a ne afirma interesul, nici forta de a ne impune punctul de vedere. Ramane cum zice doamna Merkel, deci..."