Elena Udrea, despre Klaus Iohannis: Consensul pe bugetul Apărării este doar un execițiu de imagine
Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind existenţa unui consens între partidele politice pentru un buget al apărării de 2% începând cu 2017 "este un strict un exerciţiu de imagine", este "o exagerare" şi nu reprezintă "o înţelegere istorică", a declarat, luni, preşedintele PMP Elena Udrea, scrie Mediafax.
"Nu este niciun moment istoric, este de fapt o formalizare a unei înţelegeri care exista între PSD, PC, PNL, UDMR şi UNPR încă din 2013, când s-a decis ca bugetul apărării să fie de 1,38% în 2013, de 1,4% în 2014, de 1,7% în 2015", a precizat Udrea, susţinând că pentru 2016 era preconizat 2% pentru bugetul apărării. Udrea a spus că, dacă PMP ar fi fost invitat la consultările de la Cotroceni, ar fi avut două solicitări: preşedintele să ceară Avocatului Poporului contestarea la CC a ordonanţei prin care Victor Ponta "îşi permite să-şi retragă plagiatul fără nicio consecinţă" şi demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier, la cererea lui Iohannis. "Legat de faptul că PMP nu a fost invitat la aceste consultări, motivaţia că n-ar fi partid ajuns în Parlament în alegeri e un pretext, pentru că, dacă acesta ar fi fost argumentul după care au fost invitate partidele la Cotroceni în prima consultare cu noul preşedinte, atunci ar fi trebuit invitat USL şi PDL", având în vedere că aşa s-a candidat la alegeri în 2012.
Mai multe pe Mediafax