Comisia Juridică a aprobat arestarea preventivă și urmărirea penală a Elenei Udrea
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, miercuri, cererile DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul Gala Bute. Udrea a plecat de la sediul DNA, unde a fost audiată în cursul dimineții pentru denunțul pe care l-a făcut pe numele lui Florian Coldea, adăugând că nu va merge azi în Parlament, la comisia juridică, dar va merge la votul din plen, de săptămâna viitoare, când va avea loc votul pentru cererea sa de arestare preventivă.
Comisia Juridică a încuviințat noua cerere de arestare preventivă pe numele Elenei Udrea cu 16 voturi, iar urmărirea penală cu 23 de voturi pentru și 2 abțineri.
”Așa cum știți, prin decizia Înalte Curți, nu pot să dau declarații”. Întrebată dacă va merge astăzi în Parlament, Udrea a răspuns: ”Astăzi nu, dar în plen, da. Aveam si pentrut azi dar a durat mai mult ce am avut de facut aici”.
Avocatul său Alexandru Chiciu a spus la rândul său că deputata va merge direct acasă şi că nu a cerut încuviinţare pentru a merge miercuri în Parlament. Avocatul Marius Striblea, care o reprezintă de asemenea pe Udrea, prezent în Parlament, a declarat că clienta sa ar putea participa la şedinţa de plen de săptămâna viitoare a Camerei Deputaţilor, pe tema cererii DNA de arestare preventivă a sa, deoarece "probabil, până atunci" va primi permisiunea procurorilor.
Elena Udrea a fost plasată, marţi seară, în arest la domiciliu, printr-o decizie definitivă luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă dispusă în 11 februarie în dosarul "Microsoft". Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală, scrie Mediafax.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să amâne până la ora 14.00 şedinta în care se dezbate cererea DNA de arestare preventivă pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute” privind-o pe Elena Udrea, la solicitarea reprezentantului acesteia, scrie Mediafax.
Precizarea a fost făcută de avocatul Marius Striblea, prezent la Parlament, acesta menţionând că Elena Udrea se află în prezent la DNA, unde dă declaraţii în legătură cu denunţul pe care l-a făcut. "Sperăm ca până la ora 14.00 şi doamna Udrea să ajungă în Parlament", a adăugat el. Striblea a precizat că, dacă Elena Udrea nu ajunge la Comisia juridică până la ora menţionată, va fi reprezentată de avocat. Striblea a precizat că la această oră Elena Udrea este la DNA, unde dă declaraţii în legătură cu denunţul pe care l-a făcut şi, în consecinţă, nu poate fi prezentă la şedinţa Comisiei juridice. El a arătat că în acest moment Udrea nu are voie să dea date din cauza penală.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a părăsit Arestul Poliţiei Capitalei marţi seara, în jurul orei 20:15, după ce magistraţii ÎCCJ au decis să înlocuiască arestul preventiv în său cu arestul la domiciliu.
"Nu aş vrea să declar nimic în momentul acesta", a spus Elena Udrea, jurnaliştilor prezenţi în faţa Arestului Poliţiei Capitalei.
Întrebată dacă va merge miercuri în Parlament, aceasta a replicat: "Probabil că voi merge în Parlament mâine."
Reamintim că Elena Udrea a fost eliberată, marţi seara, din arest. Judecătorii ÎCCJ au decis să înlocuiască arestul preventiv în cazul deputatului cu arestul la domiciliu, însă cu anumite condiţii.
Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau cu membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.