Șefa TVR, amenințată cu demiterea după ce a refuzat audierea în Parlament
Doina Gradea, Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Televiziune, a refuzat invitaţia la audiere trimisă de Comisia pentru cultură din Cameră. În replică, preşedintele comisiei a transmis că, dacă nu se va prezenta la următoarea dată când a fost convocată, mulţi dintre deputaţi îi vor cere demisia.
Audierea Doinei Gradea cu privire la scrisoarea adresată Comisiei de către organizaţii locale ale jurnaliştilor era programată pentru miercuri, la ora 13.00.
Preşedinta SRTv a anunţat membrii Comisiei, în după-amiaza zilei de marţi, că nu va participa la audiere, invitându-i pe aceştia „la o inaugurare”, după cum a explicat pentru News.ro deputatul Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei.