MENIU

Eduard Hellvig, interviu după o lună de mandat: SRI trebuie să rămână în afara jocurilor politice

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că, pentru a-și putea îndeplini menirea de a proteja securitatea națională, SRI trebuie să rămână în afara oricăror jocuri politice.

''Au existat în trecutul apropiat situații în care s-a încercat atragerea Serviciului în jocuri politice și e meritul echipei de profesioniști din SRI că a apărat neutralitatea politică a instituției. Așadar, putem constata că reforma profesională realizată în ultimii ani și-a dovedit valoarea. Eu cred că această reformă trebuie aprofundată în perioada următoare, astfel încât echidistanța politică a SRI să nu poată fi pusă vreodată sub semnul întrebării'', declară șeful SRI. El vorbește în interviu și despre riscul utilizării României ca teritoriu de tranzit al combatanților cetățeni europeni către și dinspre bazele Statului Islamic, dar și despre criza din Ucraina, care, în opinia sa, nu reprezintă, pentru moment, ''o amenințare militară iminentă și directă pentru România, impactul fiind mai degrabă indirect, prin prisma riscului tensionării frontierei țării noastre''. Totodată, Eduard Hellvig arată că terorismul, ajuns la dimensiunile unei amenințări globale, nu mai poate fi combătut decât printr-o ripostă unitară, bazată pe alianțele politice și militare existente.

AGERPRES: Cum evaluați la o lună de la preluarea conducerii SRI acest serviciu? Ce probleme ați identificat la nivelul instituției?

Eduard Hellvig: Am găsit un serviciu performant și dinamic, cu o capacitate operațională importantă, cu acțiuni reușite împotriva amenințărilor la adresa securității și în ceea ce privește protejarea intereselor naționale. SRI este o instituție modernizată, care a înțeles necesitatea adaptării la evoluțiile unei lumi în permanentă schimbare. Mă bucur să constat, spre exemplu, că SRI a transformat într-o resursă semnificativă cooperarea — atât internă, cât și internațională, în lumea interdependentă în care trăim, pentru promovarea obiectivelor comune de securitate cu aliații României. SRI contribuie într-o măsură importantă la fundamentarea deciziei strategice, la lupta împotriva unor riscuri și amenințări grave, precum evaziunea fiscală de amploare, corupția sau criminalitatea organizată și la o mai bună poziționare a României în arhitectura de securitate regională. Sunt elemente care mă determină să pornesc la drum cu multă încredere în potențialul acestei echipe de profesioniști.

AGERPRES: Ce v-ați propus să realizați în cursul mandatului dumneavoastră la SRI? 


Eduard Hellvig: Eu consider esențială consolidarea performanței la nivelul Serviciului și a valorilor care au făcut ca SRI să se bucure de încrederea opiniei publice și să fie perceput ca o instituție racordată provocărilor prezentului. Mă refer, în principal, la neutralitatea politică, discreția și eficiența instituțională. În ceea ce privește dimensiunea publică, aș vrea să precizez că voi avea în vedere o cooperare mai strânsă cu societatea civilă și cu mediul academic. (...) Totodată, cred că nevoia de informare a cetățenilor ne obligă la un maximum de transparență, în legătură cu rolul și activitatea SRI, desigur, în limitele permise de specificul activității unui serviciu de informații. Nu în ultimul rând, aș vrea să atrag atenția asupra faptului că performanța SRI trebuie susținută de o necesară evoluție normativă. În condițiile în care legislația în domeniul securității naționale datează de la începutul anilor '90, e nevoie de un cadru adecvat provocărilor cu care ne confruntăm. O prioritate o constituie redefinirea cadrului legislativ necesar SRI în munca operativă, în acord cu argumentele Curții Constituționale și pe baza unui dialog cu societatea civilă, partidele politice și la nivel inter-instituțional. Eu sunt convins că prin dialog vom găsi cea mai potrivită soluție, care să permită SRI să-și îndeplinească misiunea și care, totodată, să respecte dreptul cetățenilor la viață privată.

Mai multe pe Agerpres