Dan Vasile Mihale: Toader, forțat să producă un nou "carambol judiciar"
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, sâmbătă, că "declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr''. Pe scurt, Toader pregătește, după tiparul folosit în cazul Kovesi, debarcarea lui Lazăr. Luat prin surpindere de anunțul brusc făcut pe Facebook, şi nu pe canalele oficiale de comunicare, Lazăr reacționează perplex, dar inutil.
Degeaba spune Lazăr că tema protocoalelor ”este falsă” și că "nevoia imperioasă este de a subordona justiţia independentă", Tudorel Toader este de neoprit pentru că are are o nouă misiune: revocarea procurorului general. Semnalul a fost dat de consilierul condamnat al premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, care a publicat, pe pagina personală de Facebook, un așa-zis protocol secret dintre SRI și Parchetul General, un document clasificat semnat de Lazăr și Hellvig în 2016.
Tot protocoalele secrete au fost invocate și când s-a cerut evaluarea și revocarea fostului procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi. Cu un ajutor nesperat de de DNA Prahova, care s-a făcut de ocară în instrumentarea unor cauze privind familia Cosma, revocarea Laurei Codruța Kovesi a intrat rapid în circuitul legal.
Un ajutor nesperat, care îi dă apă la moară lui Toader în cazul Lazăr, a venit de peste mări și țări, chiar de la avocatul lui Trump, Rudolph Giuliani, care a simțit nevoia să-i scrie lui Iohannis despre excesele care au apărut în urma protocoalelor dintre SRI cu anumite structuri din justiție. Ăsta da lobby! Domnul Elliott Broidy, fundraiserul care i-ar fi intermediat lui Liviu Dragnea întâlnirea cu Trump în ianuarie 2017, o fi străin de asta?
Tudorel Toader insistă însă că verificarea în cazul lui Augustin Lazăr nu a venit întâmplător și că nu este circumstanțială, ci pleacă de la faptul că Ministerul Public s-a îndepărtat, treptat-treptat, de la rolul său constițuțional. Ce convenabil pentru actuala putere! Cele câteva instituții pe care NU le controlează "s-au îndepărtat de la rolul lor Constituțional''. Cine mai este atât de naiv să creadă o astfel de bazaconie? Singurele instituții care s-au îndepărtat de rolul lor constituțional sunt cele controlate de PSDragnea, care legiferează și guvernează în disprețul legii.
De când a fost învestit ca ministru al Justiției, Tudorel Toader, profesor de Drept penal și fost judecător la Curtea Constituțională, a dovedit o viclenie ieșită din comun. Prima sa misiune, după eșecul OUG 13, modificarea legilor Justiției. Au ieșit trei legi, una este deja promulgată, iar celelalte două se plimbă între Președinție și CCR. Toader nu și-a asumat nimic. Tot ce au emanat specialiștii de la Justiție a intrat în malaxorul comisiei conduse de Florin Iordache, din pixul căreia a ieșit controversata OUG 13. A continuat cu modificarea Codului penal. Nici de acestă dată nu și-a asumat nimic. Draftul a ajuns tot în comisia menționată, adică pe mâna unor autodidacți, iar contestațiile la modificările aduse vor fi dezbătute mai la toamnă.
Tudorel Toader reușit decapitarea conducerii DNA și nu este exclus să-și lege numele, dar nu la vedere, și de ordonanţa care va promova grațierea sau amnistia. Cea mai importantă victorie a sa rămâne, însă, desecretizarea protocoalelor încheiate de structurile din Justiție cu SRI. Această reușită la care a contribuit din plin și CCR a alterat sute de dosare, făcându-i scăpați pe clienții politici.