MENIU

Porcii se pot considera salvați. Petre Daea a găsit leacul combaterii pestei

Petre Daea

Simpaticul, uneori, ministru al Agriculturii a prezentat planul de combatere a virusului pestei porcine, asta după ce numărul focarelor se apropie de borna 1.000, iar până acum au fost sacrificate aproape 350.000 de animale.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că, în şedinţa de Guvern de miercuri, a fost prezentat un plan de acţiune pentru combaterea virusului pestei porcine africane.

"Astăzi suntem în situaţia de a prezenta, în şedinţa de Guvern, un plan de acţiune pentru a putea face faţă situaţiei deosebite cu care se confruntă România şi, de altminteri, nu numai România, să intrăm în acest echipaj al colaborării şi al acţiunii comune la nivelul Uniunii Europene pentru a opri înaintarea acestui virus şi, evident, pentru eradicarea lui şi începerea sau reînceperea activităţii de populare la nivelul ţării, înţelegând aici atât societăţile comerciale, cât şi gospodăriile populaţiei. Concret, am stabilit împreună cu Comisia şi a aprobat să acorde României 43 milioane euro", a declarat Daea, la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului Agriculturii, aceşti bani vor fi folosiţi inclusiv pentru investiţii în mai multe echipamente, precum dezinfectoare şi laboratoare sanitar-veterinare.

"Aceste sume, care sunt de la Uniunea Europeană, sunt repartizate în zona investiţională, pentru că sumele respective vin din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, pentru a investi în România în dezinfectoare, (...) în laboratoare sanitar-veterinare, (...) în echipamente pentru detectarea acestei boli, (...) în incineratoare şi (...) în procurarea de scrofiţe pentru reluarea activităţii", a explicat Petre Daea.

La începutul şedinţei de Guvern, şi premierul Viorica Dăncilă a anunţat că vor fi alocate 43 de milioane de euro, din fonduri europene şi din bugetul naţional, pentru ajutorarea crescătorilor de porci afectaţi de pesta porcină africană, dar şi pentru serviciile publice de combatere şi prevenire a răspândirii acestei boli.

"Combaterea şi prevenirea pestei porcine africane, precum şi sprijinirea crescătorilor de animale ale căror ferme au fost afectate de acest virus sunt permanent în atenţia Guvernului, Ministerului Agriculturii şi ANSVSA. Domnul ministru Petre Daea s-a întors recent de la Bruxelles cu veşti bune, după întâlnirea cu comisarul european pe Agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan. Din fonduri europene, mai exact din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, precum şi din bugetul naţional, vom disponibiliza aproximativ 43 de milioane de euro. Sunt bani care vor ajunge direct la crescătorii de porcine, cu prioritate la fermele mici şi mijlocii, dar şi indirect prin serviciile publice de combatere şi prevenire a răspândirii pestei porcine africane", a declarat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Mai multe articole despre:
pesta porcină Petre Daea porci sacrificați