MENIU

Dragnea, anunţ despre referendumul modificării Constituţiei privind redefinirea familiei

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că e nevoie să se ajungă la referendum în ceea ce priveşte redefinirea familiei pentru că este o chestiune cerută de milioane de români, susţinând că îşi asumă să fie considerat conservator la Bruxelles din această cauză, anunţă Mediafax.

"Nu din cauza mea se întârzie lucrurile, ci pentru că acea lege a fost atacată la Curtea Constituţională de persoane importante, nu vreau să dau nume acum. La Bruxelles sunt catalogat ca un conservator pentru că susţin o iniţiativă semnată de milioane de români, eu nu cedez. Nu spun să facem ceva împotriva unei minorităţi, susţin parteneriatul civil, dar o iniţiativă semnată de atâtea milioane de români nu poate fi tratată fără importanţă", a declarat Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD spune că se va ajunge la referendum.

"După ce se pronunţă românii, aşteptăm critici. Dacă deranjează pe alţii ce vor spune românii înseamnă că tot poporul este conservator?" Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum. Camera Deputaţilor a adoptat în mai 2017 iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, semnată de 3 milioane de cetăţeni.

Iniţiativa cetăţenească a fost depusă, în Parlament, de Coaliţia pentru Familie şi strâns 3 milioane de semnături de susţinere. În prezent, Constituţia prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi.