Scenariul care cade ca o bombă: "Dragnea va fugi din țară la momentul potrivit"
După o ședință CexN de 5 ore, Liviu Dragnea a ieșit în fața camerelor, cu liderii PSD, în spatele său, și a spus ce a hotărât: ”Decizia e fermă! Rămân președintele PSD, președintele Camerei! Nu mă sperie Iohannis, nici Hellvig, nici Kovesi, nici Ponta, nici Pahonțu”. Totodată, Liviu Dragnea a declarat că cere iertare românilor care stau în pușcării pe baza unui articol neconstituțional. Liviu Dragnea a mai făcut o promisiune fermă: statul paralel va fi zdrobit.
Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu reacţionează după ce preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a fost condamnat la închisoare în dosarul angajărilor fictive. Lăzăroiu spune că Dragnea va fugi din țară la momentul potrivit, pentru că urmează dosarul Tel Drum și „acolo sunt o sută de ani de pârnaie".
"Nu mă bucur pentru niciun om care intră la închisoare. Deci nici pentru Dragnea. Pe de altă parte, fac haz de situația lui doar aparent dificilă pentru că sunt aproape convins că și el va fugi din țară la momentul potrivit. Nu va sta nicio zi la închisoare. Vă spun și de ce n-are altă variantă decât s-o întindă. Ăștia trei ani jumate, treacă meargă...dar, odată intrat, vine Teldrum și acolo sunt o sută de ani de pârnaie. Altfel zis, odată intrat, nu mai iese. Din partea mea, chiar și să fugă e mai sănătos pentru România decât situația actuală cu Dăncilă și Dan la cârma țării", a scris Sebastian Lăzăroiu pe Facebook.