MENIU

Dragnea: Trebuie să mă gândesc serios dacă mai garantez pentru cineva în conducerea PSD

<p>Liviu Dragnea</p>

Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la finalul ședinței PSD, că se gândește serios dacă mai garantează pentru cineva la conducerea partidului. Dragnea a anunțat că în zilele următoare se va gândi serios la ceea ce are de făcut, în ceea ce privește partidul.

"Trebuie să mă gândesc serios dacă mai garantez pentru cineva în conducerea partidului şi asta trebuie să mă gândesc zilele astea. Vorbim de 2-3 zile pentru că am avut nenumărate discuţii cu enorm de mulţi colegi din ţară, membri de partid, aleşi locali, parlamentari. Iau în calcul un singur lucru, să mă gândesc serios la ceea ce au spus unii colegi azi în BPN, alţii au spus zilele trecute, să mă hotărăsc ce vreau să fac eu în ceea ce priveşte conducerea paridului. Şi promisiunea pe care am făcut-o în BPN este că o să mă gândesc serios. Indiferent de ce va decide CEX în privinţa unei conduceri interimare, care nu e una foarte grea, cum reuşim să păstrăm guvernul e unul dintre cele mai importante lucruri, cum reuşim să construim o forţă politică pentru 2016 şi PSD are această capacitate. Am speranţa că miercuri, după CEX, toata minţile luminate din partid vor reuşi să înţeleagă că avem capacitatea de a face ceva pentru ţară, aşa cum a făcut PSD şi cum a făcut Victor Ponta până acum şi sper că o să găsească puterea să rămână premier", a spus Dragnea.

Dragnea a vorbit şi despre atacurile din ultimele zile.

"Nu ştiu de unde au venit atacurile, dar din păcate sau din fericire, o astfel de acţiune coordonată nu e întâmplătoare şi nu mai cred în coincidenţe. Sper să se închidă pentru că există sufiecientă capacitate la anumiţi oameni să înţeleagă că astea nu fac bine. Vreau să spun că reacţionez complet invers la genul ăsta de acţiuni. Când sunt ameninţat, reacţionez invers", a mai spus Dragnea.

BPN al PSD a desemnat-o, miercuri, în unanimitate, pe Rovana Plumb drept preşedinte interimar al partidului. Întrebat, după şedinţa BPN, despre faptul că decizia a fost luată în unanimitate, Victor Ponta a spus că aceasta înseamnă că PSD este un partid unit.