MENIU

Liviu Dragnea şi presupusul flagrant din birou. Ce stabilise DNA, de fapt, în rechizitoriul din 2013

Liviu Dragnea a avut o primă reacţie astăzi, în cazul presupusului flagrant care i s-ar fi pregătit în 2013, chiar la el în birou. Astfel, dacă şeful PSD a spus că Valentin Preda nu avea documente la el altele în afară de cele legate de Strategia Dunării, lucru care s-a şi facut public, de fapt în rechizitoriul DNA, din 2013, este precizat că Preda a fost contactat, în februarie 2013, de un ofiţer de poliţie judiciară de la DNA, Dan Emil Manolachi, care i-a transmis că are un document secret emis de SRI, în care se vorbeşte despre afaceri ilegale ale firmei Tel Drum, cu implicarea lui Liviu Dragnea, scrie stiripesurse.ro. 

 După mai multe discuţii, Preda i-a dat poliţistului un aparat foto, angajatul DNA a reuşit să fotografieze documentul emis de SRI, chiar în sediul DNA, după care i-a returnat aparatul secretului de stat din Ministerul Transporturilor.

După ce a intrat în posesia aparatului foto, în memoria căruia se aflau pozele făcute documentului secret despre Tel Drum, Preda l-a sunat pe Dragnea pentru a se întâlni şi a-i transmite imaginile. Vicepremierul Dragnea l-a chemat la minister pe Preda, a doua zi, la ora 10.00. Preda a ajuns doar în parcarea MDRAP, unde a fost prins de poliţiştii judiciari DNA, cu documentul secret fotografiat.

În partea introductivă a notei se face referire la SC Tel Drum S.A., entitate apropriată martorului Dragnea Liviu Nicolae, beneficiar de avantaje financiare urmare a unor activități frauduloase.

Având în vedere că informațiile cuprinse în documentul secret de stat cu nivelul strict secret, erau compromise la data de 03.06.2013. D.N.A. a solicitat S.R.I. în calitate de emitent al înscrisului anterior amintit, declasificarea acestuia.

La data de 22.07.2013, Serviciul Român de Informații a restituit D.N.A. documentul înregistrat sub nr. 12176/25.01.2013 cu mențiunea că a fost declasificat", se arată în rechizitoriu, potrivit stiripesurse.ro