MENIU

Dragnea a modificat complet Legea Defăimării, în Comisia Juridică, după criticile ambasadorului SUA

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a reușit să modifice Legea Defăimării, după criticile aduse astăzi de ambasadorul SUA. Astfel, plenul Camerei a votat pentru reîntoarcerea Legii în comisii, iar la scurt timp, deputații din Comisia Juridică s-au reunit, eliminând total amenzile prevăzute, definiția defăimării sociale și pe cea a incitării la ură din lege, toate amendamentele fiind propuse chiar de Dragnea, care a venit la ședința Comisiei Juridice pentru a-și modifica proiectul propus. Concret, în forma actuală, legea are doar un scop educațional.Reamintim că astăzi, social-democraţii au căutat variante de modificare a "Legii Defăimării". Proiectul iniţiat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, propunea amenzi de până la o sută de mii de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi. Iniţiativa lui Dragnea a stârnit controverse, fiind chiar subiectul unei petiţii online, pe motiv că duce atingere libertăţii de exprimare, potrivit Realitatea TV.

UPDATE 18.30 Proiectul a primit și un alt titlu — proiectul legii privind asigurarea toleranței față de diferențele de grup. Forma nouă a legii, cuprinsă în raportul Comisiei Juridice, poate fi citită aici.

Prezent la dezbaterile din comisii, inițiatorul proiectului, Liviu Dragnea, a menționat că inițiativa sa a avut în permanență "un caracter de promovare a toleranței și a demnității umane".

"Se va înființa, în cadrul CNCD, un departament care va urmări promovarea toleranței, este vorba de promovarea și garantarea toleranței prin trei mijloace și domenii: prin educație, prin sistemul administrației publice și prin presă, prin posturile publice. Nu vreau ca această lege să aibă un caracter sancționatoriu, din această lege am eliminat și noțiunea de defăimare, este o lege pentru promovarea toleranței și a demnității umane. Se vor elabora ghiduri de bune practici", a arătat Dragnea, potrivit Agerpres.

Legea a trecut, pe 9 februarie, de votul Comisiei Juridice, defăimarea fiind amendată cu până la 100 000 de lei, potrivit formei inițiale. Legea urma să se aplice inclusiv în cazul mesajelor postate pe Facebook. Ulterior, legea a fost modificată, fiind eliminate din definiția grupului social, criteriile ”apartanență politică” și ”avere”. Deputaţii din comisie modificaseră şi titlul legii, aceasta fiind redenumită "Legea privind promovarea demnităţii umane si tolerantei fata de diferentele de grup".

PNL a anunţat că va vota împotriva actului normativ, chiar dacă acesta va fi amendat. Plenul ar urma să decidă soarta legii în şedinţa de miercuri, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Raportul Comisiei Juridice emis la acea dată poate fi consultat la acest link.

Legea iniţiată de Liviu Dragnea prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei care va avea rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale, definită ca ''fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social'', potrivit Mediafax.

Deputaţii jurişti au decis ca sancţiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea. Astfel, faptele sau afirmaţiile sunt sancţionate cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amenda de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate'', se arată la Articolul 26 al Ordonanţei de Guvern menţionate.

În varianta adoptată de Senat proiectul prevedea că defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 de lei, dacă vizează un grup social. Legea a trecut în Comisiile comune din Camera Deputaţilor cu 17 voturi ''pentru'' şi 5 ''împotrivă''.

Dragnea promitea în octombrie 2015 că va micşora amenzile.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, anunţa în octombrie 2015 că va elimina, în Camera Deputaţilor, criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere din Legea defăimării pe care a iniţiat-o, pentru a elimina riscurile de "interpretare greşită", şi că va diminua cuantumul amenzilor.

Dragnea susţinea atunci că a urmărit cu foarte mare atenţie toate observaţiile care au apărut în spaţiul public şi a precizat că "această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură", ci ca un mijloc legal pentru "demnitatea umană".

Potrivit legii, oricine adresează comentarii defăimătoare pe reţeaua de socializare Facebook trebuie să fie pedepsit, scria evz, la acel moment. Mai mult, proiectul de lege prevede amenzi între 1.000-30.000 de lei dacă ţinta defăimarii este o persoană fizică sau 2.000-60.000 lei dacă discriminarea vizează un grup social. Societatea civilă s-a mobilizat, scandalizată de proiectul abuziv al liderului PSD.

Aviz pozitiv de la Guvern, în octombrie 2015

Guvernul a avizat pozitiv legea Dragnea. Totuși, în punctul de vedere al Executivului se cere ca noțiunea de „defăimare socială” să fie mai bine definită. Potrivit Guvernului, noțiunea de defăimare socială nu este “consacrată de reglementările comunitare”. În proiectul Dragnea se afirmă că defăimarea socială este „fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartanenței sale la un anumit grup social”. Guvernul a cerut eliminarea articolului privind incitarea la ură și discriminarea socială din proiect, care este redundant, deoarece Codul penal prevede sancțiuni pentru aceste fapte.

 
Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea Legea defaimarii