MENIU

Dragnea: L-am rugat pe Dacian Cioloș să le spună miniștrilor să ia în serios întrebările la comisii

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri seară, după încheierea întrevederii cu premierul desemnat, Dacian Cioloș, că PSD așteaptă atât programul de guvernare, cât și lista cabinetului și în funcție de prestația fiecărui ministru, în comisiile de specialitate, va fi luată o decizie de susținere sau nu, în cadrul partidului. În acest context, Dragnea a punctat faptul că l-a rugat pe Dacian Cioloș să le spună membrilor cabinetului "să ia în serios întrebările la comisii". 

"I-am spus premierului desemnat că colegii noștri de la partid, din Parlament, vor avea o atitudine corectă în comisii, dar vor fi foarte atenți la prestația fiecărui ministru. Vor pune întrebări decente și l-am rugat să le spună membrilor cabinetului să ia în serios întrebările la comisii pentru că se vorbește de un Guvern format din experți, asta înseamnă că un ministru trebuie să dovedească, în primul rând, în fața comisiei. Am vorbit despre o reformă a funcției publice", a spus președintele PSD.

Întrebat ce i-a cerut premierului desemnat, Dragnea a punctat, printre altele, "asigurarea funcționării statului de drept":

"Ca și măsuri imediate, să se preocupe de asigurarea funcționării statului. Vorbim, în primul rând, de asigurarea serviciilor vitale. Am spus că pentru noi e important să se continue măsurile și programul care au făcut ca guvernarea noastră să fie bună, că este important ca, în 2016, să se mențină creșterea economică. De asemenea, măsurile adoptate prin Codul fiscal să fie implementate și să nu fie stopate. De asemenea, angajamentele în ceea ce privește salarizarea bugetară trebuie să fie duse la capăt și în Parlament să ajungă proiectul de lege a salarizării bugetarilor. E important să dea un semnal că noul Guvern va asigura funcționarea statului de drept și asigurarea resurselor financiare necesare pentru ca aceste instituții să își desfășoare activitatea în condiții bune. În ceea ce privește agricultura, noua lege privind programul de îmbunătățiri funciare să fie implementată. Sunt bani prevăzuți în buget pentru anul viitor".

Mai multe articole despre:
PSD miniştri Dacian Cioloş Liviu Dragnea