MENIU

Dragnea, după discuţiile în coaliţie pe tema Codului Fiscal:"Teodorovici să dea toate datele cerute"

Liviu Dragnea a vorbit, într-o scurtă conferinţă de presă, despre planurile coaliţiei de guvernământ în privinţa Codului Fiscal, dar şi despre legea privind alegerile prezidenţiale şi pe cele europarlamentare.

Dragnea a apreciat reacţia Alinei Gorghiu ca fiind cea "corectă" şi a explicat că joi va avea o întâlnire între coaliţie şi Opoziţie şi că îi cere ministrului Finanţelor toate datele.

"Vom avea o întâlnire cu grupurile parlamentare, duminică la ora 17 şi luni, de la ora 17, o întâlnire cu grupul la Senat.

Am văzut reacţia doamnei Alina Gorghiu, mi s-a părut o reacţie corectă. Am discutat dacă este în regulă ora de joi şi am convenit ora potrivită, ora 10, la Palatul Parlamentului. E important să avem un punct de vedere comun. Codul Fiscal nu e joacă de copii, e una ditre cele mai importante legi.

Am considerat să fie discuţii pentru a avea un vot în deplină cunoştinţă de cauză. La această întâlnire Coaliţia trebuie să meargă cu un punct de vedere comun, îl vom contura până joi.

Teodorovici să asculte şi să furnizeze toate datele care îi sunt cerute, ca ministru de Finanţe. După ce m-am consultat cu Ponta l-am rugat pe Teodorovici....", a declarat Dragnea.

Liviu Dragnea a mai spus: "Nu suntem de acord cu Voicu, să înceapă dezbaterile pe legea alegerilor prezidenţiale şi europarlamentare. Vom analiza, după ce se votează legea votului prin corespondenţă, poate în aceleaşi comisii chiar şi aceste legi, dar nu sunt prioritare".