MENIU

Dragnea, despre votul în cazul ridicării imunității lui Șova: Recomandarea mea, să se voteze pentru

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la ieșirea de la ÎCCJ, unde luni s-a judecat un nou termen în dosarul "Referendumul", că recomandarea sa, în cazul Dan Șova, este să se voteze pentru ridicarea imunității senatorului.

"Recomandarea mea este să se voteze pentru ridicare pentru că, și suntem, din păcate, din cauza acelei prevederi constituționale, sunt puși parlamentari care nu sunt nici judecători, nici procurori să ia o decizie juridică de importanță foarte mare pentru destinul unui om. Nu cred că parlamentarii, noi, trebuie să decidem lucrul ăsta, ci numai un judecător dacă un om primește o sentință sau alta", a spus Dragnea.

Întrebat dacă va susține eliminarea imunității parlamentare din Constituție, Dragnea a răspuns:

"Am spus-o încă de anul trecut, o spun și acum: dacă vom reuși în România, această clasă politică să ne punem de acord și să procedăm la modificarea Constituției, una din modificările propuse va fi aceasta, pentru că în permanență parlamentarii sunt, câteodată, pe nedrept blamați; Comisia juridică se uită pe un dosar, are o părere, influențeeză sau nu plenul, mulți dintre noi nu avem studii juridice plus că e o încărcătură foarte mare să luăm o astfel de decizie".

 

Cum vor vota liberalii în cazul ridicării imunității lui Dan Șova



Mai multe articole despre:
PSD Liviu Dragnea Dan Şova ridicare imunitate