MENIU

Dragnea anunţă miercuri numele premierului propus: "Nu va fi niciun nume apărut la televizor"

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va anunța imediat după consultările cu președintele Iohannis numele celui care va fi propus pentru funcția de premier din partea PSD-ALDE și a anunțat că nu va merge la Cotroceni cu o listă de nume, mai ales cu cele care au apărut la televizor.

 "O să anunț miercuri lucrul ăsta. Dar voi lua o decizie după ce mă consult în prealabil cu colegii din partid și, bineînțeles, cu colegii de la ALDE, care să țină cont de dorința mea unică de a se pune în practică programul de guvernare care este foarte așteptat. (...) Eu am văzut liste la televiziuni și, ca de obicei în astfel de situații, nu va fi niciunul dintre cei care au apărut la televizor, așa se întâmplă. Dar, dacă ei se simt bine să apară la televizor, este problema lor. Nu va fi niciunul propunerea mea. Nu există liste, pentru că eu nu merg cu liste la Cotroceni, nu merge să negociem, vom fi foarte civilizați și o să facem o propunere după ce am cumpănit foarte, foarte bine", a declarat Dragnea la România TV, conform Agerpres.

Întrebat când va ști opinia publică propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier, Dragnea a spus: "Când vom ieși de la consultări, la conferința de presă". "Probabil miercuri ne cheamă pe noi. Miercuri sau joi", a adăugat el.

Liderul PSD a spus că îi este greu să creadă că șeful statului nu va accepta propunerea PSD-ALDE, respectiv că "nu va respecta votul popular și de asemenea dorința românilor de a intra cât mai repede într-o perioadă de stabilitate politică și de creștere economică". "Orice conflict nu face bine nimănui", a argumentat Dragnea.

Întrebat dacă viitorul premier are carnet de partid, Liviu Dragnea a evitat să confirme sau să infirme. "Nu răspund la acest gen de întrebări — dacă are carnet de partid, dacă e bărbat, dacă e femeie, dacă e blond, dacă e brunet, sincer nu mai răspund la întrebări de genul ăsta. Dar, categoric, este important să fie membru de partid, pentru a avea responsabilitate, pentru că, după această experiență cu tehnocrații, eu personal niciodată n-aș mai risca să pun România între paranteze un an de zile", a spus liderul PSD.