Dosarul Ordonanţei traseiştilor a fost închis de DNA. Undă verde pentru traseiştii din politică
Dosarul Ordonanţei traseiştilor din politică a fost închis de DNA. După cercetări de aproape un an, procurorii anticorupţie au ajuns la concluzia că modul în care a fost iniţiat şi a trecut actul normativ, care permite trecerea aleşilor locali de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul, este legal.
Ordonanţa 55/2014 a fost emisă de Guvern în august 2014, actul normativ permiţând aleşilor locali să migreze la alte formaţiuni, fără a-şi pierde mandatul, având la dispoziţie 45 de zile pentru a-şi declara opţiunea. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.
Potrivit unui raport Expert Forum, publicat în ianuarie 2015, peste 5.000 de aleşi locali, între care 552 de primari, au migrat la alte partide după adoptarea OUG 55/2014, marele câştigător fiind PSD, către care s-au îndreptat 79 la sută dintre primarii care au migrat, iar marii perdanţi, PNL şi PDL.
Tinel Gheorghe: Aleşii care au plecat la PSD pot fi primiţi înapoi în funcţie de susţinere şi motive
Viceliderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe, a declarat că aleşii locali care au migrat, în urma Ordonanţei 55, de la PNL la PSD şi doresc să se întoarcă la liberali, ar putea fi primiţi înapoi, dacă au susţinerea cetăţenilor şi în funcţie de motivele pentru care au plecat.
"Vor fi primari are au plecat pe Ordonanţa 55 şi care vor dori să se întoarcă în PNL. Trebuie să fie analizat caz cu caz. Acolo unde merită, în funcţie de situaţia politică, de motivele care au stat la baza plecării lor, ar putea fi reprimiţi în PNL", a declarat Tinel Gheorghe, pentru MEDIAFAX.
El a spus că ar putea fi reprimiţi în partid primarii care au plecat la PSD, doresc să se reîntoarcă şi se mai bucură de credibilitatea cetăţenilor, îşi fac „autocritica” şi au avut motive legate de rezolvarea unor probleme ale localităţilor lor.
"E posibil să-i primim înapoi pe cei care se mai bucură de credibilitatea cetăţenilor, că nu toţi cetăţenii sunt de acord cu migraţia, pe cei care au plecat pentru rezolvarea problemelor de finanţare a obiectivelor din localitate, pentru că cei de la PSD îi finanţau reprezentanţii lor", a mai explicat Tinel Gheorghe.
El a adăugat că, în condiţiile în care legea prevede că primarul se alege într-un singur tur de scrutin şi primarul în funcţie are prima şansă, PNL nu poate să menţină ideea de a nu-i primi înapoi pe primari.