DNA: Gabriel Oprea şi alte două persoane, urmărite penal pentru ucidere din culpă, în dosarul Gigină
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, administratorul societății și șeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit polițistul Bogdan Gigină sunt urmăriți penal de procurorii DNA pentru ucidere din culpă, anchetatorii instituind și sechestru pe bunuri ale acestora, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale și constituționale referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoane care au deținut o funcție ministerială la data faptelor, respectiv obținerea avizului favorabil din partea președintelui României, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de fostul vicepremier Gabriel Oprea pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa citată amintește că, în aceeași cauză, față de Oprea s-a dispus, pe 5 februarie, efectuarea urmăririi penale și pentru infracțiunile de abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere și abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere.
SURSE: Familia polițistului Gigină cere daune de 3 milioane de euro
În același dosar, anchetatorii au dispus începerea urmăririi penale și față de SC General MPM Impex SRL, Petre Mazilu, administratorul firmei, și Adrian Corcodel, șef de echipă în cadrul societății, tot pentru ucidere din culpă. Conform ordonanței procurorilor, "în cauză există probe că la momentul producerii accidentului victima Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului de Interne Oprea Gabriel; în momentul imediat anterior producerii accidentului victima circula cu o viteză de 84 km/h, în condiții de vizibilitate redusă determinate de întuneric și ploaie; dinamica producerii accidentului și lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că victima nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea".
Față de aceste elemente de fapt, arată anchetatorii, s-a verificat caracterul ilicit și culpabil al următoarelor acțiuni care au dus la decesul victimei, respectiv, prezența acestuia ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice și modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil.
"Cu privire la primele două cauze, respectiv prezența victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice, în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că aceste activități au fost determinate de către ministrul Gabriel Oprea, că acestea au un caracter ilicit și că îi sunt imputabile acestuia", se mai arată în comunicat.
Concret, susține sursa citată, conform probelor administrate se reține că există suspiciunea rezonabilă că ministrul Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcția sa și cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan-Cosmin Gigină.
Cu privire la cea de-a treia cauză — modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil, în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că aceasta este imputabilă societății comerciale General MPM Impex SRL, care executa pe suprafața carosabilă o lucrare la instalația subterană de gaze naturale, lui Petre Mazilu, administratorul firmei, și lui Adrian Corcodel, șeful echipei care a efectuat lucrarea și care a realizat semnalizarea acesteia