Dezertare din partidul lui Tăriceanu
Şefa organizaţiei de femei a ALDE Olt, Elena Iotu, a demisionat din toate funcţiile pe care le deţinea în partid şi a renunţat la calitatea de membru.Ea şi-a anunţat decizia, marţi seara, pe pagina sa de Facebook, fără a da vreo explicaţie.
„Astăzi, 30 iulie 2019, anunt DEMISIA mea atât din funcţia de Preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberal-Democrate (pentru Europa) OFLDE – Judeţul Olt, cât şi din toate celelalte funcţii pe care le detin în cadrul Partidului Alianţa Liberalilor şi Democratilor (pentru Europa) – ALDE, inclusiv din cea de membru”, a notat ea pe Facebook.
Contactat telefonic, preşedintele ALDE Olt, deputatul Mihai Niţă, a declarat că Elena Iotu i-a transmis că nu mai vrea să facă politică.
„Eu am sunat-o, aseară, când a apărut postarea pe Facebook şi am întrebat-o. A zis că nu mai vrea să facă politică. Aşa mi-a spus şi atât pot să spun. În schimb, nemulţumiri… sigur că sunt multe persoane care au nemulţumiri. Fiecare zice «domn’le, dacă sunt la partid, eu trebuie să ajung… să am un serviciu bun». Vorbesc la general, cum stau lucrurile. Posibilităţi sunt puţine de a-i mulţumi pe fiecare în parte şi, până la urmă, fiecare face cum crede el”, a declarat Mihai Niţă.
Detalii pe Realitatea de Olt