MENIU

Deșertificarea, un risc pentru România! Tanczos Barna: „Avem nevoie de un program național pentru păduri”

Ministrul Mediului - Tanczos Barna

Ministrul Mediului - Tanczos Barna anunță că deșertificarea reprezintă un risc pentru România, mai ales în sudul țării, unde au dispărut pădurile. Oficialul de la Mediu spune că este nevoie de un program național pentru păduri.

„Deșertificarea reprezintă un risc pentru România. Mai ales în sudul țării, unde au dispărut pădurile acum multe decenii, vedem cum terenurile se degradează și nu mai pot fi integrate în circuitul agricol. Este nevoie de intervenție serioasă, investiții, programe naționale și o strategie clară pe baza căruia să armonizăm politicile publice din acest domeniu.

Specialiștii lucrează la Strategia Națională pentru Prevenirea și Combaterea Deșertificării și Degradării Terenurilor, pe care o vor finaliza până în septembrie. Astăzi, la sediul Ministerului Mediului, au fost prezentate studiile care stau la baza strategiei, dar și un set de 55 de măsuri propuse în domeniul agriculturii, domeniul forestier și al apelor.

Pădurile joacă un rol esențial în combaterea schimbărilor climatice și a deșertificării. Avem nevoie de un program național pentru păduri. În PNRR avem fonduri de 730 milioane de euro din care vom crea 56.000 ha de noi păduri și vom reface habitate forestiere degradate. Trebuie să găsim soluții pentru a finanța și a încuraja crearea perdelelor forestiere de protecție a terenurilor agricole”, a transmis ministrul Tanczos Barna.

Mai multe articole despre: