Deputatul Ion Ochi, salvat de arest, de către colegi
Deputatul PSD, Ion Ochi, a fost salavat prin vot, de la arestare, de către colegii săi, anunță Realitatea Tv. Plenul Camerei Deputaților a dezbătut și s-a pronunțat miercuri, respingând cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului, pentru infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu.
Votul din plenul Camerei Deputaților a fost secret cu bile, 108 deputaţi au votat ”pentru”, iar 152 s-au pronunţat ”împotrivă”. În plen au fost prezenți 276 de deputați, iar pentru ca cererea să fie aprobată, era nevoie de jumătatea plus 1 dintre cei prezenți, adică 139.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat luni aviz favorabil cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi.
Prezent la Comisia juridică, acesta a declarat că faptele de care îl acuză DNA s-au petrecut în 2011 și au constituit obiectul unui dosar pentru care procurorii au dat deja o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.
"Dreptatea, din punctul meu de vedere și după tezele celor care s-au pronunțat asupra dreptății, este un raport de conveniență între lucruri care nu se schimbă, indiferent de cei care stau în spatele lucrurilor, și cei care analizează lucrurile, indiferent de timpul la care le analizează. Este vorba de niște fapte pe care noi, din Consiliul Județean, le-am făcut în 2011, care au constituit obiectul unui dosar de cercetare penală, s-a pronunțat DNA. Nu au apărut elemente noi în acest dosar, nu sunt fapte pe care să le fi făcut după plecarea mea de la Consiliul Județean care să motiveze în vreun fel reținerea sau arestarea", a spus Ochi.
Ion Ochi: Sunt acuzat de fapte pentru care DNA a dat neinceprea urmăririi penale
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată. Cererea DNA a ajuns la Camera Deputaților pe 21 aprilie.
Ion Ochi a declarat în aceeași zi pentru AGERPRES că, în momentul în care la Camera Deputaților se va pune pe ordinea de zi cererea trimisă de procurorul general ministrului Justiției pentru încuviințarea reținerii și arestării sale preventive, le va cere tuturor colegilor să voteze în unanimitate această cerere.