MENIU

DECIZIE-SURPRIZĂ a lui Ilie Năstase privind alegerile europarlamentare

Ilie Năstase nu mai candidează la alegerile europarlamentare

Revoltat de faptul că unii politicieni din România s-au grăbit să compare situaţia din Crimeea cu cea din România, Ilie Năstase a luat foc, săptămâna trecută, şi a hotărât pe loc: vrea să meargă în Parlamentul Europei să vorbească despre cum stau cu adevărat lucrurile în România. Între timp însă, tenismenul s-a cam răzgândit...

Afirmaţia făcută de Ilie Năstase în cadrul unei emisiuni televizate cum că nu exclude ideea de a intra în politică şi-a găsit şi un ecou: Partidul România Mare i-a propus să candideze la alegerile europarlamentare. Imediat, liderul PRM Gheorghe Funar a făcut public faptul că fostul tenismen se va afla pe lista PRM pentru Bruxelles, scrie Ziarul Ring

Surpriză însă: cu doar două zile înainte de începerea oficială a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, Ilie Năstase a declarat că nu mai candidează. "Nu sunt pe nicio listă. Nici a PRM-ului şi nici a altora. Nu candidez!", a spus Ilie Năstase. 

Contactat telefonic, Gheorghe Funar, cel care făcuse anunţul oficial cu doar câteva zile înainte, a încercat să lămureasă lucrurile punând "schimbarea" de direcţie a lui Ilie Năstase pe seama... lui Corneliu Vadim Tudor. 

"Am vorbit cu dânsul după emisiunea foarte bună pe care a avut-o recent, mi-a spus că, în principiu, va candida, fiind încântat că PRM este primul partid care i-a oferit această şansă. Peste o zi sau două, mi-a spus că l-a sunat şi Vadim şi i-a spus că vrea să-l pună pe lista lui personală, Vadim nemaifiind membru al PRM şi bătându-şi astfel joc de un mare patriot şi om de caracter care este Ilie Năstase. Şi atunci mi-a spus Năstase: «Rezolvă-ţi problemele şi vezi care e situaţia în PRM». Ieri (n.r. - sâmbătă), noi am avut şedinţa permanentă a PRM, l-am sunat pe Ilie să-l întreb dacă mai candidează sau nu şi mi-a spus că s-a decis să nu candideze", a declarat Gheorghe Funar.