MENIU

De ce a demisionat ministrul Sănătății! Cadariu: Un plan nu se face prin măsuri pompieristice

Patriciu Achimaș Cadariu a susținut o conferință de presă în care a motivat decizia de a demisiona din funcția de ministru al Sănătății, invocând abordările diferite pe care le-a avut acesta și premierul Dacian Cioloș în problema dezinfectanților diluați din spitale.

"În această dimineață am avut o discuție cu premierul Dacian Cioloș, după ce, în prealabil, anunțase că va fi întrunită o comisie pentru soluționarea problemei dezinfectanților. Au existat diferite abordări și am decis să-mi înaintez demisia. Principala noastră preocupare reprezintă siguranța pacienților. Tocmai de aceea am ales să facem cele mai rapide analize de către personal autorizat, în laburatoare autorizate, pentru a putea lua măsurile administrative potrivite, astfel încât să corectăm lucrurile. Nu putem să discutăm despre analize care nu sunt făcute în laburatoare autorizate, pentru că aceste lucruri pot să coste România în justiție. Analizele trebuie făcute cu un plan responsabil", a declarat ministrul demisionar al Sănătății.

Acesta a explicat și întârzierea publicării listei cu spitalele din România care folosesc produse achiziționate de la firma Hexi Pharma.

"A apărut în spațiul public informația că aș fi mințit. Faptul că nu am publicat lista spitalelor era în contextul anchetei penale. Iar publicarea ei s-a făcut după o discuție cu procurorii. În același timp, acea listă trebuie interpretată, trebuie să ne îndreptăm cercetarea către a clarficia clauzele. Principala preocupare a noastră a reprezentat-o și o reprezintă siguranța cetățeanului. Pacienții nu cred că trebuie să fie trași într-un joc în care să li se inducă panică, pentru că e singurul sistem pe care îl avem. Cunosc pacienții din toate structurile societății noastre, iar marea majoritate nu-și poate permite să ia un bilet și să plece din țară", a susținut Patriciu Achimaș Cadariu.

Totodată, potrivit fostului ministru, problema infecțiilor din spitale a fost constant adusă în atenția autorităților competente, confirmând astfel informațiile date de SRI, potrivit cărora au fost făcute 100 de informări în ultimii cinci ani despre infecțiile nosocomiale.

"Cred că atunci când se impune o intervenție de urgență, pacienții nu trebuie să stea acasă cu neîncredere și să sufere urmări ale complicațiilor. Actul medical trebuie, de asemenea, să fie făcut corespunzător, adică în siguranță. Acest lucru este cel mai important. De aceea am procedat așa. Dezinfectanții reprezintă o parte din problemele sistemului sanitar și o parte a infecțiilor nosocomiale care au reprezentat o prioritate a mandatului meu. După cum atestă și comunicatul SRI, această problemă a fost constant adusă în atenție", a spus Cadariu.

Acesta a vorbit și despre programele lansate de Ministerul Sănătății sub conducerea lui, inclusiv despre planul de infecții nosocomiale lansat de Ministerul Sănătății.

"Un astfel de plan nu se face prin măsuri pompieristice sau prin explozii de petarde la televizor, ci se construiește în mod constant. Răbdare nu există, există o mare doză de neîncredere și este perfect justificată. Dar o chestiune care să fie trainică, temeinică se construiește în timp, cu studii care să justifice o anumită atitudine. În programul de infecții nosocomiale nu am prezentat o listă de cumpărături, ci legi și schimbări de personal care se impun", a declarat fostul ministru al Sănătății.

"Nu aș vrea să închei anulând munca colegelor și colegilor mei din aceste 6 luni. Faptul că în 6 luni s-a transpus în planuri de acțiune, câteva planuri e drept, strategia de sănătate. Și le voi enumera: programul mama și copilul, primul plan național comprehensiv de control al cancerului, maparea nevoilor de sănătate, proiectul educației pentru sănătate și partea de control", a conchis Patriciu Achimaș Cadariu.

 

Mai multe articole despre:
Ministrul Sanatatii patriciu achimas cadariu