MENIU

Darren White – o armă de șantaj

Până și cele mai ciudate lucruri au unghiuri din care, privite, par de o normalitate fără cusur. Un bob de mac, plantat în centrul unui diamant șlefuit cu zeci de fațete, devine de nerecunoscut pentru orice privitor din afară. Mai puțin pentru acela care l-a introdus acolo și îl contemplă exact prin minusculul tunel de inserție.

Declarațiile lui Darren White (DW) despre DNA și Laura Codruța Kovesi (LCK) par suprarealiste atâta vreme cât percepția lor este perturbată de interferența unor clișee venite din subconștient: omul este, totuși, american, fost înalt funcționar SUA, a criticat-o pe LCK și nu a fost contrazis de ambasadorul țării sale la București, adică de cel mai puternic lobist al șefei DNA pentru un nou mandat, scrie cotidianul.ro.

Să încercăm pentru o clipă să ne ridicăm deasupra norului de fumigene și să găsim un unghi de observare care să taie pe cât posibil distorsiunile. Căutăm o construcție executată după un proiect și nicidecum un joc al hazardului.

Există cel puțin trei realități de fundal care ar trebui să ne îndrume spre poziționarea corectă:

– Perioada în care DW a funcționat în România ca Șef al US Secret Service (noiembrie 2009 – februarie 2014) include perioada de glorie a dubioasei și lucrativei frății între Traian Băsescu și Mark Gitenstein, în urma căreia fostul ambasador al SUA s-a ales cu șefia Fondului Proprietatea;

– Interviul de acum două zile a fost acordat de DW unei obscure televiziuni on-line, Unde TV, condusă de Robert Turcescu (RT), ofițer acoperit autodemascat, conducătorul echipei de comunicare a lui Traian Băsescu și al PMP;

– Prin fosta sa poziție oficială, DW ar fi putut să-și aranjeze respectivul interviu, dacă ar fi dorit, la orice televiziune mare de știri din România. Apariția sa la Unde TV arată că inițiativa interviului nu i-a aparținut lui DW ci că el doar a răspuns unei solicitări din partea cuiva, amănunt extrem de important.

În acest triunghi de premise, centrul de greutate mi se pare a fi, clar, Traian Băsescu și, nicidecum, DW. Îl cred pe Robert Turcescu atunci când declară: „De-asta am si spus ieri in prima postare pe blog despre acest subiect ca raspunsul lui Daren White m-a… blocat. De altfel se si vede pe inregistrare ca am cam ramas fara replica dupa declaratiile lui legate de L.C. Kovesi. […] Nu e nimic ocult in acel dialog, n-a fost nimic aranjat, nu ma intereseaza sa ma bag in niciun razboi pro sau contra DNA.” Nu a fost nimic aranjat de el, RT, în sensul de a fi atacată LCK. Dar de altcineva, fără știința lui, este posibil să fi fost aranjat?

În virtutea bunelor relații invocate în prima „realitate de fundal”, Traian Băsescu știa că poate conta, la nevoie, pe sprijinul lui Darren White. Așadar a putut conveni cu acesta, în deplină discreție, nu doar asupra unor accente din interviu dar și asupra televiziunii alese. De ce era important să fie o anume televiziune (de maximă încredere) și nu alta? Pentru ca reporterul acesteia să accepte a pune exact întrebările stabilite de Traian Băsescu. Orice abatere putea genera primejdii nebănuite.

Dar ce să-l fi apucat pe Traian Băsescu să pună tunurile pe LCK tocmai acum când pare protejat de aceasta mai bine decât ar face-o el însuși? Există, probabil, detalii de parcurs, ascunse opiniei publice, care-l îngrijorează pe fostul președinte. Aici doar pot presupune:

– Continuarea hărțuirii de către DNA a Elenei Udrea;

– Creșterea numărului de denunțuri și declarații împotriva sa înregistrate în dosarele altor inculpați;

– Aflarea unor informații din interiorul DNA referitoare la faptul că s-ar pregăti și punerea lui sub acuzare.

Și atunci, cum bine il știm, Traian Băsescu nu ezită a ataca primul când se simte încolțit. Iar atacurile sale sunt, în principal, bazate pe șantaj.

Așa cum pe americani îi avertiza sever că îi are la mână, folosind de trei ori într-o singură emisiune televizată termenul anatemizant de „guantanamizare” (să nu uităm că, și în SUA, 2016 este an electoral), tot așa o avertizează acum pe LCK, prin intermediul lui DW (care, cum singur a dat de înțeles, știe multe dar nu va divulga ACUM secrete), că are arme cu care o poate nimici. De altfel, parcă pentru a dori să mă confirme, DW i-a trimis ieri un mesaj lui Robert Turcescu și provocator și ironic și amenințător în același timp:

„Robert, sper ca aceasta nota te gaseste bine. Asa dupa cum ai putut remarca, interviul nostru recent a atras multa atentie, atat negativa cat si pozitiva. Speranta si dorinta mea este sa programam un nou interviu care sa-l includa pe actualul ambasador american si Kovesi, Petre Toba si Codrut Olaru. Sunt convins ca nici unul dintre ei nu ar avea nimic de ascuns”.

Evident că persoanele sugerate de DW pentru un nou interviu au multe de ascuns și, de aceea, nu au cum să accepte această sfidare. Pe de altă parte, sunt sigur că DW, intuind atitudinea lor, chiar bazându-se pe ea, are pregătit un plan de rezervă. Cu dezvăluiri năucitoare, dacă va fi nevoie.

Asistăm la intrarea într-o fază acută a negocierilor generate de șantajele lui Traian Băsescu. Eu nu cred că acesta vrea, cu adevărat, să o înlăture pe LCK de la șefia DNA. Miza lui este să-i fie acceptate condițiile de protecție pentru sine și pentru câțiva apropiați.

Darren White este, evident, o armă ofensivă în mâna lui Traian Băsescu, scoasă acum la bătaie pentru atingerea acestui scop.

Ceea ce nu-mi este foarte clar este poziționarea lui Florian Coldea și a lui Klaus Johannis în tot acest război, încă rece.