Daniel Zamfir, după ce a fost înlocuit: ”S-a vrut capul lui Zamfir! Am o mare frustrare”
Deputatul PNL Daniel Zamfir a declarat, joi, după ce s-a decis înlocuirea sa din funcţia de preşedinte al Comisiei economice, că Ludovic Orban ”a vrut capul” său şi l-a avut, afirmând că membrii Grupului PNL din Senat au avut cuvinte de lauda despre activitatea sa.
”Am o mare frustrare, fiind în situaţia de a da explicaţii de ce preşedintele partidului îmi doreşte capul. Îmi doreşte capul pentru că probabil i l-a cerut cineva sau dumnealui gândeşte că activitatea mea de la Comisia economică e una care dăunează partidului”, a declarat deputatul PNL Daniel Zamfir, la finalul şedinţei Grupului parlamentar al PNL din Senat, unde s-a decis înlocuirea sa de la preşedinţia Comisiei economice cu senatorul Florin Cîţu, potrivit Mediafax.
Daniel Zamfir a afirmat că senatorii PNL au avut cuvinte de laudă privind activitatea sa.
”E vorba de un lucru, ai o activitate foarte bună, ne mândrim cu activitatea ta de la Comisia economică, dar pleacă acasă”, a spus liberalul, întrebat dacă este vorba despre ”o execuţie”.
Mai multe articole despre:
0
PNL
măsuri
decizii
Florin Zamfir
am o mare frustrare
s-a vrut capul lui zamfir