Dăncilă-Tăriceanu, discuție decisivă pentru salvarea guvernării. Șeful ALDE, în dificultate
Viorica Dăncilă și Călin Popescu-Tăriceanu se întâlnesc vineri pentru o nouă discuție pe tema menținerii coaliției de guvernare. Liderul ALDE nu se află într-o poziție fericită.
Surse din ALDE au dezvaluit pentru Realitatea ca negocierile dintre ei si PSD sunt în impas major, tocmai din cauza faptului că Viorica Dăncilă a jucat dur la întalnirea de miercuri cu liderul ALDE.
Dăncilă i-ar fi comunicat lui Tăriceanu că dacă cei ALDE nu vor susține linia PSD la prezidențiale, sunt liberi să plece de la guvernare, și că nu vor fi probleme cu majoritatea în condițiile în care mai mulți parlamentari ALDE au comunicat pesediștilor că ei vor părăsi ALDE dacă Tăriceanu decide să plece, rămânând alături de PSD și susținând guvernarea din Parlament.
Mai mult, Dancila l-ar fi avertizat pe șeful ALDE că în aceste condiții, chiar el își va pierde fotoliul de șef al Senatului în septembrie, odată cu noua sesiune parlamentară. Discuțiile ar fi fost tensionate, mai ales că Dăncilă i-a reamintit lui Tăriceanu că ALDE a reușit să treacă pragul parlamentar doar cu sprijinul PSD și că oricum a obținut mai mult decât merita în interiorul guvernării, și chiar salvarea personală de DNA s-a petrecut în Senat tot cu sprijinul pesediștilor, deci în campania pentru prezidențiale, Tariceanu si ALDE ar fi obligati sa si plateasca ”datoriile politice” acumulate către PSD în ultimii 3 ani.
În aceste condiții, Tăriceanu le-ar fi comunicat liderilor ALDE, joi, poziționarea dură a Vioricăi Dăncilă, părerea majorității acestora fiind că păstrarea guvernării este mai importantă decât candidatura șefului ALDE la prezidențiale!
Negocierile de vineri dintre Dăncila si Tăriceanu se reiau sub aceste auspicii, iar cei din ALDE se așteaptă la un ultimatum din partea lui Dăncilă, cu un termen până la care să decidă dacă vor guvernare pentru ei sau prezidentiale pentru Tăriceanu.