MENIU

Dan Vasile Mihale: PNL trage cu gloanțe oarbe în PSD și urmează calea PNȚCD

PNL eșuează lamentabil! Deși se autoproclamă vârful de lance al luptei anti-PSD, liberalii, sub comanda lui Ludovic Orban, nu au nicio strategie. Cu capul umflat de victoria de europarlamentare, când țara a votat anti-PSD, nu pro-PNL, liberalii trag, haotic, cu gloanțe oarbe împotriva PSD, formațiunea politică gratulată cu epitetul ,,ciuma roșie''. Rezultatul s-a văzut marți, 18 iunie, când Guvernul Dăncilă, cel mai slab și viciat executiv pe care l-a avut România după decembrie 1989, a supraviețiuit, pentru a treia oară, unei moțiuni de cenzură.

Liberalii au mințit, cu nerușinare, precum ,,ciuma roșie'', că au negociat, până în ultima clipă, cu ,,patrioții'' de la PSD-ALDE votarea moțiunii. Nu a existat nicio negociere, slugile lui Dragnea nu negociază, ci doar execută ordine. În PSD nu s-a schimbat nimic după încarcerarea lui Dragnea, nici măcar marioneta-șefă. Năravurile sunt tot alea, iar locotenenții și mai servili. Stă mărturie un tablou imortalizat de fotoreporterii de la Inquam. Aceștia l-au surprins pe Bădălău cum sărută, slugarnic, mâna doamnei Dăncilă, înainte de dezbaterea moțiunii de cenzură. O poză cât o mie de cuvinte...

La capitolul imagine, nici PNL nu stă mai bine. Și se face de rușine, constant, pentru că aliații conjuncturali de la USR-PLUS știu să se eschiveze, iar PMP și PRO România au propriul lor joc. PNL decontează toate eșecurile Opoziției, pentru că se erijează în lider al acesteia. O strategie proastă care îi va costa pe liberali la următoarele alegeri parlamentare.

Gafele au devenit, însă, o constantă în PNL, așa că nu o să insist. Partidul a luat-o pe arătură din momentul în care guralivul Crin Antonescu, care a ieșit în mod misterios și suspect din politică, a decis  să se alieze cu PSD. A fost primul pas greșit. O alianță anti-Băsescu între dreapta și stânga, care a fost ca un anus contra naturii, cum spun specialiștii. Al doilea pas greșit a fost fuziunea cu partidul lui Băsescu. Și, în fine, ultima gafă a fost alegerea lui Ludovic Orban ca președinte al PNL.

Așa se face că liberalii nu au avut lideri puternici nici pentru locale și nici pentru europarlamentare. Au improvizat janic și au făcut propuneri neinspirate și catastrofale. Chiar și la europarlamentare a fost o loterie. Au mers pe mâna unui jurnalist, un maestru al monologului foarte lung. Nu îl invidiez pentru asta și nici nu cred în jurnaliștii care devin peste noapte politicieni. Unii își descoperă, probabil,  vocația mai târziu. Dar asta este o altă problemă. 

PNL nu are nevoie de oratori și flașnetari, ci de lideri adevărați care împărtășesc noile idei liberale, iar PNL-ul de astăzi este departe de acest deziderat. Sigur vremurile sunt altfel, dar la vremuri noi este nevoie de oameni noi. Dacă actuala conducere a PNL nu înțelege asta, și va continua cu formula ,,la vremuri noi, tot noi'' va avea soarta PNȚCD.

Mai multe articole despre:
PNL