Dan Costescu a anunțat data finalizării metroului între București și Otopeni! Când vom putea circula
Metroul între București și Otopeni ar putea fi finalizat până în 2020 doar într-o variantă foarte optimistă, dar vom începe proiectul în acest an, a declarat, duminică, la Pro Tv, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
"O capitală europeană cum este și Bucureștiul merită și o legătură feroviară și una cu metroul. Evident, metroul are cu totul alte sarcini, alte viteze, el așa cum este proiectat acum vine să deservească un cartier satelit așa cum este Otopeni, care va fi foarte important și pentru care se justifică traficul. Va deservi centrul comercial, va deservi centrele de birouri de pe traseu. Traseul pe calea ferată există, însă, în prezent. Noi trebuie să gândim și pe termen mediu și lung. Nu este neapărat obiectivul nostru Campionatul European de Fotbal din 2020. Noi trebui să dezvoltăm durabil și sustenabil", a precizat ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.
România va găzdui, în 2020, patru meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal.
"În 2020 vom avea metrou doar într-o variantă foarte optimistă. Vom începe însă acest metrou pentru că toată lumea consideră acest proiect ca fiind un dat și de fapt el nu este pornit. Avem un credit asigurat pe o treime, poate de 25%, de la japonezi și de 5 ani avem acest credit nefolosit, nu se mișcă nimic, dar toată lumea speră că vom avea un metrou în 2020. După acești cinci ani, am văzut și penalitățile pe care statul trebuie să le plătească pentru credite nefolosite asta înseamnă aproximativ 300.000 de euro pe an. Văzând și evoluția yenului față de dolar a mai rămas doar 72% din valoarea creditului. Văzând aceste lucruri, și după o analiză în Guvern, am decis ca acest proiect să înceapă imediat și practic am organizat acest proces în 2016. Noi începem acum proiectul și îl facem în porțiuni astfel încât să nu mai poată fi oprit. Ne-am făcut și o planificare, iar până prin luna aprilie va trebui să avem analizele gata de la Consiliile Județene. Obiectivul este ca în mandatul meu care expiră în noiembrie sau decembrie să fie lansate procedurile de achiziție pentru lucrări de infrastructură, tunele și pentru lucrări de arhitectură și instalații care vor însoți tunelul', a explicat Dan Costescu.
Potrivit ministrului Transporturilor, există și o variantă prin care se poate ajunge cu trenul de la București la Otopeni, aceasta fiind agreată și din prisma timpului în care ar putea fi realizat acest proiect, respectiv anul 2020.
"Trebuie să ne concentrăm pe acest proiect, să ne vedem interesul pe termen lung și să nu facem investiții hazardate pentru obiective care sunt trecătoare, precum un campionat de fotbal. În aceeași măsură avem obligația să ne respectăm promisiunile făcute ca țară. De aceea studiem acum începerea construcției unei linii feroviare, să avem o linie navetă între aeroport și Capitală. Avem avantajul că nu vom investi foarte mult în acest proiect având deja construită o linie de cale ferată. Să avem o linie de cale ferată navetă care să asigure legătura în 15-20 minute distanța între aeroport și București, iar acest proiect poate fi finalizat până în 2020", a adăugat șeful MT.