MENIU

Dacian Cioloș: Nu intenţionăm să creştem nicio taxă şi niciun impozit, până la sfârşitul mandatului

Prim-ministrul Dacian Cioloş a afirmat în faţa Parlamentului că actualul Guvern nu intenţionează să mărească impozite sau taxe, până la sfâşitul acestui mandat şi a mai punctat că bugetul din 2016 nu a fost unul care să lase prea mult loc de manevră, însă există o creştere economică bună. Astfel, în semestrul I din 2016, economia ţării a crescut cu 5,2%, în timp ce estimarea pentru întreg anul curent este de 4,8%, fiind luate în calcul la această estimare şi riscurile externe. Reamintim că premierul a susţinut un discurs, în Parlament, cu privire la situaţia economică a ţării. PSD a făcut această cerere după ce în spaţiul public au apărut mai mai multe informaţii contradictorii, inclusiv legate de modificarea Codului fiscal.

Dacian Cioloş a declarat că Guvernul s-a axat pe stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă, mai exact pe transferul creşterii economice spre crearea de locuri de muncă. De asemenea, acesta a mai spus că resursele s-au canalizat şi spre infrasctructură, spre investiţii, în special în zonele devaforizate ale ţării, precum Dobrogrea, Moldova şi Oltenia.

Update 16.35. Premierul a revenit la microfonul tribunei, pentru a răspunde acuzaţiilor lansate de Liviu Dragnea: 

UPDATE 17.00   Cioloş şi-a luat notiţe în timp ce şeful PSD îl critica iar apoi, a revenit la tribună cu o serie de precizări, spunând că pentru el, patriotism înseamnă să nu minţi, să fii judecat după fapte.

"Domnul Dragnea îmi spune că nu înțelege româna pe care o vorbesc. Eu nu vorbesc și nici nu vreau să învăț limba română a demagogiei, a populismului, a spune lucruri doar de dragul de a da bine. Spuneați că această creștere economică nu se vede în buzunarele oamenilor. Poate problema este că această creștere nu s-a văzut nici în buzunarele clientelei politice și probabil că asta afectează mai mult și limba aceasta română probabil că nu o știu și nici nu vreau să o învăț. Pentru mine patriotismul nu inseamna discursuri sforaitoare. Pentru mine inseamna bun simt, a-ti tine cuvantul, sa iti asumi ceea ce stii ca poti sa faci si nu mai mult. Pentru mine, om crescut la tara, asta inseamna patriotism si nu am nevoie de lectii de patriotism. Pentru mine patriotismul este mult prea profund pentru a veni cu el in piata publica", a spus Cioloş.

UPDATE 15.40 Liviu Dragnea a venit la microfon imediat după ce premierul şi-a terminat discursul şi a precizat că premierul Dacian Cioloş nu a vorbit în limba română, spunând că de fapt, parlamentarii au aflat că într-un an de zile, Guvernul tehnocrat nu a facut nimic.

"Ati greşit cuvântul creştere, în cloc de cuvântul eşec. V-am lăsat ţara cu plăţile la zi. Ce a spus premierul nu reprezintă viaţa reală", a spus Dragnea. 

"Timp de un an de zile acest Guvern nu a făcut nimic bun. Pentru că am spus de limba tehnocraţilor, vreau să vă traduc. Când spun creştere economică, românii înţeleg mai mulţi bani în buzunare. Tehnocratia a devenit sinonima cu incompetenta. Iar incompetenta poate ucide", a mai spus Dragnea.

Acesta l-a acuzat pe Ciolos de lipsa de sinceritate in ce priveste intentia de modificare a Codului Fiscal: "Stiu ca nu stiti ce inseamna sinceritate. Ati stiut intentiile secretarului de stat Gabriel Biris, dar v-ati spalat imediat pe miini si i-ati cerut sa plece".

 

Update 15.00 Premierul a mai spus că Guvernul nu are în vedere să crească impozite şi a mai punctat că nici nu se vor construi mulţi kilometri  de autostradă.

Nu intentionam pana la sfarsitul mandatului sa crestem nicio taxa, niciun impozit, nicio indemnizatie. Intentionam sa simplificam codul fiscal, cu regim TVA special pentru agricultori, mici producatori Am gasit o formula prin care producatorii agricoli persoane fizice sa nu fie obligati in inregistrarea TVA, care poate fi colectat pe restul lantului Ne-am concentrat si pe stimularea capitalului autohton. E important sa concentram si sa crestem prezenta capitalului autohton, care se concentreaza in special la nivelul IMM Am venit cu o schema de ajutor de stat specifica pentru IMM, pe care o pregatim si va fi gata pana la sfarsitul anului, 900 mil lei pana in 2020 Fondurile europene - rata absorbtie pentru 2007 - 2013 a fost crescuta de la 58% la finele anului trecut la 78% in prezent, circa 3 mld euro Pentru 2014 - 2020 suntem intr-o faza de pregatire a programelor, am lansat ghiduri de peste 13 mld euro, insumat, care isi vor arata rezultatele de anul viitor. Acum facem licitatiile de proiecte, semnam contractele si ele se implementeaza de anul viitor Am asigurat o corelare intre fondurile europene si bugetul national, pentru prima oara Platile in agricultura . In acest an s-a aplicat noua politica agricola comuna Romania a ales un numar foarte mare de scheme de plata, respectiv un sistem mai complicat, care a dus la intarzieri de plata De aici au venit acele intarzieri. Peste 90% din sumele alocate platilor directe s-au efectuat Transporturi si infrastructura - in noiembrie anul trecut am gasit aproape toate santierele de infrastructura blocate Am reusit sa deblocam aceste proiecte Se lucreaza practic pe toate marile proiecte in momentul de fata Nu o sa inauguram foarte multi km in acest an dar cel putin plecam cu satisfactia ca se lucreaza pe toate santierele Pe Sebes - Turda se lucreaza pe 66 din cei 70km, pe Orastie - Sibiu obiectivul e sa redeschidem circulatia pana la finele lunii Pe Lugoj - Deva se lucreaza intens, exista un acord de mediu lipsa Vom scoate la licitatie cele 2 tuneluri care au fost blocate Pe Pitesti - Sibiu am gasit un caiet de sarcini pentru studiul de fezabilitate foarte slab, a trebuit sa-l renegociem, va fi probabil cel mai complex studiu al unei autostrazi din Romania Pe Pitesti Craiova - ne concentram pe centurile ocolitoare la Craiova si Bals, vom lansa licitatia in acest an La CNADNR vrem sa venim cu o structura mai profesionista, care sa se concentreze pe investitiile in infrastructura mare.

Dacian Cioloş a mai spus că bugetul din 2016 nu a fost unul care să lase prea mult loc de manevră, însă avem o creştere economică bună.  Astfel, în semestru I din 2016, economia ţării a crescut cu 5,2%, în timp ce estimarea pentru întreg anul curent este de 4,8%, fiind luate în calcul la această estimare şi riscurile externe.

În bugetul de stat pe 2016 se estima un avans al PIB-ului de 4,2%, pentru anul 2016.

"Este o creştere economică sustenabilă. Avem însă în continuare nevoie de reforme structurale şi trebuie să încurajăm investiţiile", a afirmat primul ministru.

Creşterea economică trebuie să se transforme în locuri de muncă noi

Conform acestuia, această creştere economică trebuie să se transforme în locuri de muncă noi.

Conform datelor prezentate numărul de salariaţi a crescut cu peste 150.000, la finele lunii iulie, comparativ cu nivelul de la începutul anului curent.

"Vedem în continuare o tendinţă de scădere a ratei somajului, la 6,3%, faţă de 6,8%, în aceeaşi perioadă a anului trecut. Somajul rămâne însă ridicat în rândul tinerilor, în jur 20%6. Trebuie să ne concetrăm, aşadar, atenţia şi pe cei care intră pentru prima oară în câmpul muncii", a spus Dacian Cioloş.

Salariul mediu a crescut

Conform primului ministru, salariu mediu a crescut cu 12% în iulie 2016, faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai remarcabile avansuri la nivelul salariilor s-au raportat în sectorul IT, industria alimentară şi industria textilă.

Dacian Cioloş a mai afirmat că doar prin crearea de locuri de muncă putem valorifica această creştere economică care să se poate simţi în ceea ce priveşte şi creşterea nivelului de trai.

Regândirea sistemul de asistenţă socială

De asemenea, se are în vedere regândirea sistemului de asistenţă socială astfel încât să se ofere servicii sociale şi nu beneficii care să încurajeze cererea acestora.

 

 

Liderul social-democrat Liviu Dragnea i-a scris o scrisoare premierului, în 8 septembrie, solicitându-i să prezinte de "urgenţă un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a declarat că iniţiativa va da posibilitatea premierului să arate că datele economice din acest an sunt foarte bune.

"România are o creştere economică de 6% în trimestrul 2, iar încasările din taxe şi impozite sunt peste program. Raportul premierului va fi o bună posibilitate de a atrage atenţia în parlament asupra iniţiativelor legislative care pun presiune pe buget şi, pe cale de consecinţă, pe deficitul aprobat, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului. Liderii partidelor vor dezbate, în plenul reunit, raportul premierului.

Stire în curs de actualizare