MENIU

Dacian Cioloș: După campania electorală ar trebui repus în discuție subiectul votului în două tururi

Dacian Cioloș, prim-ministrul României, a declarat, în direct la Realitatea TV, că sistemul de vot în două tururi ar fi asigurat o mai bună reprezentativitate pentru actorii politici, susținând că acest subiect ar trebui repus în discuție după campania electorală.

"Eu nu am timp să mă uit la TV. E o campanie electorală care vizează alegeri locale, ca să o judec ar trebui să particip la evenimente electorale în diferite părți din țară, și nu doar în București, și să nu judec doar din ce văd în presă și la TV. Eu cred că și după aceste alegeri subiectul ar trebui repus în discuție. Cred că, dat fiind momentul în care se află România și contextul social, că un sistem în două tururi ar fi mai reprezentativ pentru diversitatea de opinii politice și structuri", a spus premierul.

Acesta a explicat și de ce Guvernul nu a intervenit în privința deciziei privind sistemul de vot pentru alegerile locale.

"Eu am spus că voi respecta anumite principii și unul era de a nu interveni în subiectul unde e nevoie de asumare politică a unor decizii. (...) Nu ne putem plânge de un Parlament, pentru că el a fost votat de către noi. Cred că România este într-o situație favorabilă, că poate să evolueze dacă societatea își asumă anumite schimbări", a conchis Dacian Cioloș.

Mai multe articole despre:
vot Dacian Cioloş vot in doua tururi