MENIU

Cum se face Kelemen Hunor că nu înțelege cazul Borbely Laszlo

Președintele UDMR sare în apărarea colegului său de partid Borbely Laszlo, cel pentru care Camera Deputaților nu a decis ridicarea imunității.

"În cazul miniştrilor nu este un lucru rău să existe un filtru, pentru foşti miniştri deputaţi, în Parlament, pentru miniştrii care nu sunt parlamentari filtrul este la preşedintele republicii, pentru că orice ministru, indiferent cât a stat în funcţie, s-ar putea să se trezească cu fel de fel de denunţuri, pentru că există oameni supăraţi, care nu au obţinut ceea ce au vrut, mai ales în ministerele economice, n-au primit contracte, n-au primit lucrări publice şi sunt supăraţi şi fac denunţuri. Deci acest filtru eu cred că în cazul miniştrilor trebuie să funcţioneze, sigur, Parlamentul nici nu trebuie să spună că cineva este sau nu vinovat, dar ceea ce am văzut eu în raportul Comisiei, în ultima evaluare, totuşi, abordările şi aprecierile erau pozitive, pentru că dacă faceţi un bilanţ, veţi vedea că marea majoritate a cazurilor au fost aprobate, marea majoritate a solicitărilor au fost aprobate", spune Kelemen Hunor, la RFI.

Întrebat dacă-l susţine pe Laszlo Borbely, liderul UDMR a răspuns: "Eu cred în nevinovăţia fiecărui om, până când există o hotărâre definitivă. Până când nu există o hotărâre definitivă, nu am nici un motiv să nu cred în nevinovăţie. Prezumţia de nevinovăţie este principiul de unde plecăm, nu prezumţia de vinovăţie".

Reacția lui Kelemen Hunor este bizară în condițiile în cae justiția nu se poate pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției lui Borbely, în condițiile în care ancheta a fost blocată de Parlament.

Mai multe articole despre:
UDMR Kelemen Hunor Borbely Laszlo imunitate