Cum a fugit Cătălin Cherecheș din țară - filmul zilei. Primarul penal, surprins în mașina cu care a fentat autoritățile române. Cine l-a ajutat să dispară - VIDEO
Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare care a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a fugit din țară prin Vama Petea, folosind cartea de identitate a verișorului. Șocant este faptul că polițistul de frontieră l-a recunoscut, dar l-a lăsat să plece pentru că buletinul prezentat nu era unul fals! Gafa a fost deja taxată dur, chestorul Victor Ştefan Ivaşcu, inspector general al Poliţiei de Frontieră, va fi schimbat din funcție.
Cad primele capete dupa fuga din tara a primarului penal din Baia Mare. Potrivit surselor Realitatea PLUS, seful Politiei de Frontiera, Vlad Ivascu, va fi schimbat din functie, dupa erorile care l-au facut scapat pe edilul condamnat la 5 ani de inchisoare pentru fapte de coruptie.
Primele imagini cu masina cu care a parasit Catalin Chereches Romania
Un taximetrist, prieten cu Chereches, l-a transportat in Ungaria. Barbatul a povestit de unde l-a luat pe primar si cum a plecat acesta cu o altă mașină către Ungaria.
”Eu nu l-am dus cu taxiul, l-am dus cu altă mașină. Nu a fost programat absolut nimic, ca să merg încolo. A fost totul spontan. S-a întâmplat exact... Eu nu am știut ce se întâmplă și așa mai departe.
Eu nu am știut unde merge omul sau că vrea să plece sau ce vrea să facă. Eu nu veau să dau declarații pentru că o să fie o sută de mii de minciuni și nu vreau ca lumea să mă arate pe mine cu degetul pe stradă.
Vreau să fiu neutru în toată faza asta. Am dat declarații la Poliție, tot ce am avut de dat, și asta este! Nu l-am luat de acasă. L-am luat din altă parte. Am explicat la Poliție exact traseul și tot ce s-a întâmplat”, a declarat, la un post TV, șoferul care l-a dus la Satu Mare pe Cătălin Cherecheș.
”Nu m-a sunat, ne-am întâlnit personal. Eram la Primărie. A mers acasă și pe mine m-a trimis într-o parte de unde știam că trebuie să iau pe altcineva. Și a apărut el în fugă și a zis: du-te!
L-am lăsat la stația de taxiuri. A fost un Duster vișiniu, atâta tot. În rest, nimica. Nici firmă, nici indicativ, nici număr de înmatriculare, nimic”, a mai spus șoferul.
Cătălin Cherecheș a fugit din țară vineri dimineață, la ora 7.49, prin Vama Petea, cu un taxi.
Cum arată verișorul lui Cătălin Cherecheș, al cărui buletin l-a folosit pentru a fugi din țară
La vamă, spun autoritatile, a prezentat buletinul unui văr, care locuiește în Austria. Șocant este faptul că polițistul de frontieră l-a recunoscut, dar l-a lăsat să plece pentru că actul prezentat nu era unul fals!
FILMUL FUGII LUI CHERECHEȘ: CE A FĂCUT PRIMARUL PENAL ÎN ULTIMELE ORE PETRECUTE ÎN ROMÂNIA
FILMUL FUGARULUI CHERECHEȘ: ULTIMELE ORE ÎN ROMÂNIA
- 02:52 intră în direct de la sediul primăriei
- 02:59 transmisiunea se termină
- Un șofer îl ia și îl duce până la Satu Mare, în stația de taxi, de unde ia mașină
- 07:49 Trece frontiera la bordul unui taxi cu buletinul vărului său
sursa: Realitatea PLUS, Poliția de Frontieră
FILMUL FUGARULUI CHERECHEȘ: AUTORITĂȚILE ÎNCEP SĂ-L CAUTE
- 10:21 - este dat în urmărire națională
- 18:00 - este trimisă din România cererea pentru urmărirea internațională
- 18:50 - cererea este implementată la nivelul Sistemului Schengen
sursa: Realitatea PLUS, Poliția de Frontieră
CURSELE ÎN CARE SE PUTEA URCA CHERECHEȘ
Ajunge la aeroport în jurul orei locale 10:03. Timp estimat pentru check-in: 90 de minute.
- 12:26 - Budapesta -> Bari, Italia
- 12:44 - Budapesta -> Frankfurt, Germania
- 12:47 - Budapesta -> Basel, Elveția
- 14:49 - Budapesta -> Dubai, UAE
- 13:25 - Budapesta -> Tenerife
- 13:54 - Budapesta -> München, Germania
- 18:20 - Budapesta -> București
Sursa: Realitatea PLUS