MENIU

Cu cât au crescut salariile primilor oameni din stat

Dragnea si Dancila

Salariile primilor oameni în statul român au fost făcute publice. Legea spune că instituţiile sunt obligate ca de două ori pe an să spună câţi bani sunt viraţi de la bugetul de stat în buzunarul aleşilor.  Aşa cum ştim majorările salariale nu i-au ocolit nici în acest an pe cei care conduc ţara. 

Indemnizaţia pe care o primeşte lună de lună preşedintele Klaus Iohannis a crescut cu peste 2100 de lei, anul acesta. Prin urmare, şeful statului încasează lunar aproximativ 24960 de lei.

Bani mai mulţi încasează şi premierul Viorica Dăncilă. Aproximativ 2000 de lei în plus primeste luna de lună faţă de anul 2018, ajungand la circa 24000 de lei.

Potrivit datelor publice. In anul 2019, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu vor primi lunar câte 23,920 de lei fiecare.

 Salariile deputaţilor şi ale senatorilor au crescut în 2019 cu aproximativ 1600 de lei, indemnizaţia lunară a acestora ajungând la 18,720.

Majorările care au intrat în vigoare în luna ianuarie au fost posibile pentru că demnitarii și-au corelat lefurile cu salariul minim pe economie.  

Noua lege a salarizării obligă instituţiile să publice în luna martie şi în luna noiembrie indemnizaţiile şi salariile de bază care le revin aleşilor.

Mai multe articole despre:
iohannis