CSM a avizat proiectul pentru modificarea Codurilor Penale şi de Procedură Penală
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, joi, proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale și de procedură penală, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului penal și Codului de procedură penală, pus în dezbatere publică de Ministerul Justiției (MJ), nu prevede o limită minimă a prejudiciului pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Potrivit proiectului publicat pe site-ul MJ, alineatul (1) al articolului 297 din Codul penal prevede că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".
Textul este pus astfel în acord cu o decizie a Curții Constituționale, sintagma actuală "îndeplinește în mod defectuos" fiind înlocuită cu "îndeplinește prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului", restul prevederilor rămânând nemodificate.