Cristian Băcanu, despre riscul ca România să piardă bani din PNRR: „Avem un elefant imens în încăpere”
Deputatul PNL - Cristian Băcanu atrage atenția că există riscul ca România să piardă bani din PNRR pentru componentele Transporturi, Energie și Mediu. Parlamentarul liberal reamintește că sumele din PNRR pentru Transporturi, Energie și Mediu sunt condiționate de adoptarea de către România a strategiei privind calitatea aerului.
„Câteva cuvinte despre riscul ca România să piardă bani din PNRR pentru componentele Transporturi, Energie și Mediu
Avem un elefant imens în încăpere despre care văd că nu vorbește nimeni așa că, îmi asum eu acest rol, acela al avertizorului care pune un subiect important pe agenda publică. Le amintesc tuturor celor responsabili că sumele din PNRR pentru Transporturi, Energie și Mediu sunt condiționate de adoptarea de către România a strategiei privind calitatea aerului („Programul Național de Control al Poluării Atmosferice”).
Acest program național ar fi trebuit adoptat de ceva vreme și, din păcate, ne aflăm în plin proces de infringement declanșat de Comisia Europeană, motiv pentru care banii pentru obiective naționale strategice - de exemplu Autostrada A7 - sunt condiționați de adoptarea acestuia. Da, ați citit bine, dacă nu ne facem treaba privind calitatea aerului, nu avem drum de mare viteză între Iași și București sau plătim acest drum de la bugetul de stat.
Ultimul termen asumat de către România pentru adoptarea acestui program a fost iunie 2022 însă, așa cum știm cu toții, acesta a fost deja depășit. Ne jucăm cu focul și riscăm foarte, foarte mult.
Am încredere că Premierul Ciucă îi va convoca pe decidenții relevanți la o discuție pe această temă, iar guvernul va acționa eficient ca un adevarat comandament de coordonare a unui task force de acțiune rapidă. Lucrurile nici nu pot sta altfel, trebuie să fim responsabili.
Nu în ultimul rând, de calitatea aerului depinde inclusiv sănătatea noastră, a tuturor. Avem o obligație și este cazul ca decidenții să își facă treaba și să dovedească în mod clar că decarbonizarea este o prioritate și pentru România (suntem unul din ultimele state care nu a adoptat un astfel de program la nivelul UE).
Este momentul decisiv al acțiunii și al schimbării prin cooperare, planificare strategică și soluții integrate.
Este cazul să conștientizăm și să acționăm împotriva unui pericol care afectează sănătatea oamenilor și le încalcă dreptul constitutional la un mediu sănătos”, a transmis, miercuri, parlamentarul Cristian Băcanu.