Ce a făcut Crin Antonescu pentru cetăţenii din colegiul său, în 2015. Cât de des a fost în Teleorman
În anul 2015, Crin Antonescu a fost o prezenţă rară în Parlamentul României. Realitatea.net a contactat două dintre consilierele lui Crin Antonescu, pentru a verifica în ce măsură acesta a mers suficient de des în colegiul din Teleorman în care a fost ales senator în 2012. Astfel, Sorina Mirela Şopolan, cea care se ocupă de biroul senatorial din teritoriu, ne-a precizat că anul acesta Crin Antonescu nu trecut prin colegiul său, dar în anul 2015 ar fi trecut cam în fiecare lună prin Alexandria.
Şopolan ne-a precizat că ea se ocupă de programările pentru audienţe, iar Crin Antonescu este informat cu privire la problemele cetăţenilor:
"Domnul senator nu a venit anul acesta la biroul senatorial, dar în anul 2015 a venit suficient de des. Eu mă ocup de programările pentru audienţe. Sunt cetăţeni care vin cu tot felul de probleme personale care nu pot fi rezolvate de un parlamentar: au probleme cu vecinii, cu centralele de apartament. El este informat, v-am spus, de trecut a trecut pe aici. Eu acum sunt în concediu de creştere a copilului, şi acum cam o dată pe săptămână trec pe la cabinet să văd ce se mai întâmplă".
Solicitată să precizeze estimativ, cam de câte ori a trecut Antonescu pe la biroul senatorial şi dacă cetăţenii nu îi solicită acestuia să revină în viaţa politică, consiliera a răspuns: "Eu cred că a trecut cam în fiecare lună, estimativ. Deci probabil de 12 ori într-un an. Iar cetăţenii nu sunt interesaţi de politică, nu au avut până acum întrebări legate de revenirea în politică a domnului Antonescu", a încheiat consiliera.