MENIU

ANTONESCU: Ponta să ia decizia PNL drept IREVERSIBILĂ. Tăriceanu, într-o poziţie ridicolă

ANTONESCU: Ponta să ia decizia PNL drept IREVERSIBILĂ. Tăriceanu, într-o poziţie ridicolă

CRIN ANTONESCU. Preşedintele PNL, CRIN ANTONESCU, a declarat, miercuri, că Victor Ponta trebuie să ia decizia PNL drept IREVERSIBILĂ.

Principalele declaraţii ale lui Crin Antonescu:

Astăzi a fost o zi specială. Am avut pe de-o parte marea bucurie de a dovedi, fără nici un fel de tăgadă, că în România nu în toate partidele se face politică pentru ciolan. PNL a dovedit că e un partid care îşi doreşte să guverneze, nu pentru a deţine cu price preţ nişte funcţii, ci pentru a face anumite politici. E un partid capabil să renunţe la aceste poziţii pentru identitate sa. Le mulţumesc tutror colegilor.

Deciziile PNL nu au fost decizii emoţionale sau pripite, au fost decizii luate în deplină cunoştinţă de cauză, luate de oameni care au responsabilităţi la nivel parlamentar, lideri locali. A fost o decizie grea, dar luată în mod categoric, în mod copleşitor.

Aş vrea să mă adresez public domnului Ponta. Îi cer să ia act de decizia ireversibilă a PNL, să procedeze cu decenţă în raport cu aceasta, să acţioneze în continuare în baza deciziilor pe care le are de luat. Cred că e o degradare să încerce tratative şi negocieri cu oameni care încearcă să obţină câteva funcţii sau promisiuni. E ineficient.

Despre Tăriceanu: Am primit anunţul privitor la demisia sa din PNL. E o zi în care PNL şi-a dovedit unitatea, forţa, pe de altă parte a fost un moment trist. Acela de a vedea un fost lider, premier, acţionând împotriva unei decizii a partidului său, într-o poziţie jenantă la uşa primului-ministru. Cel mai mare deserviciu pe care Tăriceanu l-a făcut partidului nostru azi a fost că a putut lăsa impresia opiniei publice că PNL poate fi un mic partid clientelar. PNL nu a fost niciodată un partid de acest fel.

Tăriceanu a demisionat. Îi rog pe toţi membrii PNL care astăzi au avut o reacţie elegantă, categorică, să îl ţinem minte pe Tăriceanu ca pe tânărul care apărea în balcon în 1990, ca pe premierul care s-a bătut cu un preşedinte abuziv. Să îl ţinem minte aşa. Şi nu ca pe omul singur care urcă astăzi scările către uşa lui Victor Ponta. E într-o poziţie ridicolă. Rog public premierul să formeze repede o majoritate. Dacă decizia de a veni marţi, 4 martie, în Parlament cu o nouă formulă guvernamentală. Socotim că e demersul normal. România are nevoie de un guvern stabil, nu cu interimari. Sper că marţi vom avea fie un nou guvern, fie vom căuta întro altă formulă de căutare.

Se întâmplă ceva ce nu îmi imaginam că e posibil. Acuzaţia unor comentatori politici, a unor jurnalişti altfel adevăraţi privitoare la implicarea mea în treburile justiţiei sau acuzaţua directă cum că DNA s-ar amesteca în PNL aşa ceva este peste orice închipuire. A insinua înţelegeri într mine, Băsescu şi DNA e cea mai mare mizerie. Din respect pentru publicul acestor publicaţii, îi rog să înceteze. Poziţia mea legat de sistemul justiţiar e cunoscută.

Băsescu consideră că e normal de câte ori deschide gura să înjure anumiţi oameni. Consideră că e de datoria sa să insulte, să copleşească cu injurii. A veni şi a insulta mereu pe crieterii partizane nu e un model de urmat.

Tăriceanu m-a sunat şi mi-a spus că e în biroul domnului Victor Ponta. Discuţia cu Tăriceanu a fost stingheritoare.