Crește sau nu salariul minim? Ce decizie va lua Guvernul Orban?
Viorica Dăncilă anunța peste tot iminenta mărire a salariului minim, dar nu a mai apucat să și pună în practică dorința. Acum, decizia de majorare aparține Guvernului Orban, care se arată precaut cu cheltuielile bugetare.
Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că Executivul va lua o decizie în privinţa creşterii salariului minim în urma unei analize a efectelor acestei măsuri, având la bază indicatori economici obiectivi, şi în urma consultării cu partenerii sociali, patronate, sindicate, societate civilă.
"Vrem să luăm decizia pe baza unor indicatori economici care sunt obiectivi, pe baza unei analize foarte serioase a efectelor creşterii salariului minim şi, evident, cu consultarea partenerilor sociali, patronate, sindicate, societate civilă", a afirmat Ludovic Orban, la Palatul Victoria.
Un proiect de majorare a salariului minim brut începând de anul viitor a fost discutat, luni, în primă lectură, la ultima şedinţă a Guvernului condus de Viorica Dăncilă.
Fostul prim-ministru preciza că se are în vedere "creşterea salariului minim, începând de anul viitor, la 2.262 de lei, iar pentru angajaţii cu studii superioare şi vechime de cel puţin un an (...) la 2.620 de lei/lunar".
"Este o măsură cu puternic impact social, în condiţiile în care, în prezent, sunt încadraţi peste 1,4 milioane de angajaţi cu salariul minim. Asupra acestui proiect am avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, şi a fost supus analizei Consiliului Economic şi Social", susţinea Dăncilă.