MENIU

Cozmin Guşă: "PNL nu mai are timp". La ce soluţii poate apela partidul pentru a se salva

Analistul politic Cozmin Guşă a analizat, în emisiunea lui Rareş Bogdan de la Realitatea TV, criza politică din PNL şi a explicat care ar fi punctele pe care ar trebui să se concenteze auditul pe care partidul îl va realiza, cu ajutorul unei firme.

Cozmin Guşă a analizat situaţia PNL, marile provocări cu care se confruntă partidul, dar şi care sunt soluţiile la care poate apela, la Realitatea TV.

Guşă: "Prind gustul de a interveni şi de a discuta tocmai pentru că Adriana Săftoiu, pe care o preţuiesc foarte mult, în seara asta a fost foarte blândă cu diagnosticul. Îmi puteţi spune dacă m-aş califica, dacă Cozmin Guşă ar putea realiza acest audit la PNL? Nu îmi propun să fac asta, e doar un exerciţiu de imaginaţie. Pot oferi această consultanţă.

Vă voi răspunde în trei puncte: primul punct, premize, al doilea: soluţii, şi al treilea consecinţe.

Premize: avem un PNL care a susţinut o reformă împotiva baronimii din România, prin aducerea la putere şi susţinerea lui Klaus Iohannis. Avem un PNL care nu reuşește să devină o entitate politică coerentă şi rămâne ca un summum de două jumătăţi, ca două lichide care nu se pot amesteca, apa şi uleiul şi care în acest moment în interior duc o luptă, fără şanse de succes, bicefalitatea pe care chiar tu (n.r. Adriana Săftoiu) ai acuzat-o este una dintre consecinţe, cauza fiind caracterele diferite şi aspiraţiile diferite ale celor care conduc acolo.

Dorinţa fierbinte a lui Klaus Iohannis, atunci când exprimă strategii şi spune politica externă a României, este să aibă susţinere la nivel politic. Deocamdată a reuşit, a făcut o mişcare foarte inteligentă, felicitări, deoarece a reuşit ca la un an de la alegerea sa să aibă un guvern emanat de către domnia sa, dar acesta se va dovedi total insuficient, pe termen mediu, fără intervenţie politică.

Soluţii: în mod evident trebuie să fie un singur lider al PNL, dar nu mai departe de luna decembrie, pentru că dacă se intră în an electoral cu doi lideri, în care fiecare lider e contestat de cealaltă jumătate, bine înţeles că nu are posibilitatea să se impună.

Alina Gorghiu nu are posibilităţi de a se exprima ca un lider respectat din partea dreptei şi a PNL, având în schimb două calităţi : cunoaşte foarte bine clasa politică în România, în interstiţiile clasei politice, care nu se văd bine nici măcar la televizor şi are un capital mare de încredere pentru că a fost corectă în jocul cu Klaus Iohannis. Poziţia sa nu este una în partid, ci una de consilier politic al lui Iohannis la Cotroceni.

Pe Vasile Blaga, cunoscându-i potenţialul de organizare şi ştiinţa de a face lucrurile aşa cum trebuie să fie într-o campanie electorală, îl văd managerul campaniei de pe poziţia de secretar general.

Acum eu, auditorul, în aceste cinci minute, îmi permit să spun asta: niciun preşedinte în viitor al PNL-ului, care trebuie să respecte criteriile unui studiu, respectiv, alura de independent, pentru că fără un preşedinte al PNL cu alură de independent şi fără candidaţi independenţi care să vină la marile primării, PNL nu va reuşi, aşa cum este astăzi, dezorganizat şi fără sprijinul explicit al lui Klaus Iohannis, să câştige în faţa maşinăriei de partid a baronilor care vor să se perpetueze la putere

PNL nu mai are timp. Nu îi poate aştepta nici pe domnul Petrache şi nici pe domnul Atanasiu, care sunt foarte nervoşi şi îl înjură pe Klaus Iohannis la şedinţele de partid, bine înţeles după ce merg la Cotroceni şi îi "pupă poala popii", ca dânşii să accepte că nu mai sunt compatibili cu o viitoare mişcare politică şi liderii de la vârf să spună "Dacă ăştia rezistă, rezistăm şi noi".

Nu domnule Blaga, nu domnişoara Gorghiu, nu aşa puteţi câştiga alegerile şi v-o spun eu şi o să vă spună firmă corectă care vă face auditul, deşi mai mare semn de disperare decât să faci auditul cu o firmă externă nu există. Puteaţi merge la Konrad Adenauer Stiftung, care are aceste posibilităţi şi este aproape de dumneavoastră şi să le cereţi un audit frăţesc, în interiorul Partidului Popular European şi cu criteriile lor, care nu ies în afara politicului, pentru că nu poţi ieşi în afara politicului într-o zonă de profit financiar şi care vă puteau ajuta şi să vă spună, mai mult sau mai puţin, ce v-am spus şi eu: că aveţi nevoie de un preşedinte unic la PNL, cu alură de independent, ca domnul Blaga să rămână la organizare pentru că cunoaşte toate tufişurile din România şi doamna Gorghiu în baza expertizei şi a fidelităţii faţă de Klaus Iohannis să facă un joc corect de la Cotroceni în discuţii cu toată clasa politică.

Consecinţele: dacă s-ar întâmpla acest lucru în urma unui audit corect, bine înţeles că PSD-ul ar fi obligat să se reformeze, la rândul său, pentru că nu poţi să contrapui un lider, Liviu Dragnea, să îi dea Dumnezeu noroc şi sănătate, dar este un preşedinte penal, cu sabia lui Damocles deasupra sa, cu lideri judeţeni, municipali şi comunali de asemenea penali şi un partid baronizat. PSD ar fi obligat la rândul său să se reformeze şi ar fi obligat să vină cu un intelectual cu alură de independent, ca să îl contapună unui alt om intelectual, cu alură de independent, din PNL. Nu putem face politică la nivel înalt şi cu o dublă frontieră a NATO şi a UE cu frizeri, oameni fără şcoală sau repetenţi, că îl vedeam pe Tăriceanu sau pe altul că se mândreşte că a fost corijent. Nu avem nevoie de repetenţi la conducerea României. Dacă cei de dreapta care exprimă capitalul românesc, de la care ne aşteptăm la soluţii, nu sunt fermi şi nu fac asta, nu ne putem aştepta nici la o stângă populistă să facă acest lucru. Pe acest câmp, cu un guvern de tehnocraţi pe care toată lumea îl blamează în acest moment, în fruntea căruia defilează sigur Cioloş, va deveni reper. Dar nu e în regulă. Tehnocratul nu trebuie să devină reper, el trebuie să dea soluţii, dar nu să îşi asume pe termen lung o strategie, pentru că el nu răspunde în faţa nimănui.

Băsescu are dreptate, dar doreşte să îşi tragă spuza pe turta lui, în condiţiile în care oportunismul său este mai feroce decât cel pe care îl imită, Corneliu Vadim Tudor".

Consultantul politic a vorbit şi despre scenariul cel mai interesant pentru PNL, acela în care va deveni evident faptul că Klaus Iohannis nu mai sprijină partidul.

"Domnul Klaus Iohannis e cel mai bun exemplu: adus din afară, ajuns preşedinte de partid şi azi este preşedintele României, în condiţiile în care PNL nu a reuşit să reziste cu Crin Antonescu. Momentul în care va deveni evident că domnul Iohannis se desprinde de PNL va fi unul interesant, hai să vedem care va fi scorul PNL în acel moment. Până acum se crede că Klaus Iohannis ar mai sprijini PNL-ul cu scorul său...dar dacă nu îl va mai sprijini?.

Vreau să le spun telespectatorilor ceva: am condus o strategie de succes în 2004, cu Adriana Săftoiu, care era bine înregimentată dar nu avea carnet de partid şi vreau să vă spun că cel mai critic membru al echipei, care vorbea foarte rău despre noi toţi şi asta ne-a făcut bine, a fost Adriana Săftoiu.

Din păcate, Predoiu, primul ministru din umbră, care a avut posibilitatea de a realizeze multe lucruri, nu a reuşit....nu este doar vina sa, poate e şi invidie, lucruri din alegerile trecute, poate nu a convins sau a convins negativ....e cert, cu jumătăţi de măsură nu mai merge. Un prim-ministru a fugit ca un şobolan acasă, mă refer la Victor Ponta, după ce zeci de mii de români i-au spus că nu mai merge aşa. Cu atât mai mult trebuie să înţeleagă cei care vor veni la putere după ce va veni Cioloş la putere că aşa nu mai merge....Mă mir de ce se tergiversează aşa şi se încearcă să se facă unicefalitate la nivel de oraşe, când important este farul călăuzitor, pe care PNL nu îl găseşte  şi îl lasă pe Traian Băsescu să paraziteze o zonă de dreapta radicală, de un naţionalism neconcordant cu vremurile care urmează, apopo de umbra lui Vadim, Băsescu este urmaşul lui Vadim, neînţelegând că trebuie să se reformeze repede. Speculăm, nu speculăm, Cioloş şi acest guvern, apropo de experimentul Isărescu, poate însemna cu totul altceva astăzi, prin comparaţie,  tocmai pentru că partidele sunt tot mai slabe. Sigur, alegerile se pot aranja, aşa cum s-a întâmplat în 2000 când s-a ales ca şi contracandidat al lui Iliescu Corneliu Vadim Tudor, dar Ion Iliescu a ieşit doar în acest fel. Ne uităm şi în SUA: un experiment similar cu Donald Trump, care mai are puţin şi va obţine votul republicanilor, tocmai pentru ca Hilary Clinton să reuşească să repare toate greşelile  lui Obama şi ale democraţilor. Şi în România sunt posibile aceste jocuri.

PNL mi se pare mult prea slab pregătit şi când am auzit poveştile cu Atanasiu şi cu Petrache care îl înjurau rău pe preşedintele Iohannis că nu i-a adus la guvenare, e destul ca să îţi dai seama că e nevoie de o schimbare. Dacă Alina Gorghiu nu i-a eliminat din partid a doua zi, de pe jumătatea sa, mai de dreapta, după ce a auzit că s-a întâmplat acest lucru, ăsta este un neajuns de lider, îmi pare rău", a conchis Cozmin Guşă.

Mai multe articole despre:
PNL Cozmin Guşă Realitatea Tv audit PNL