Cosette Chichirău acuzată de comportament dictatorial și lipsă de transparență
Conducerea filialei USR Iași, controlată de deputata Cosette Chichirău, a vrut să excludă doi membri și să suspende alți doi pentru jumătate de an, după ce aceștia au criticat stilul netransparent impus de șefa filialei.
După o ședință prelungită a filialei, la protestele membrilor și sub acuzațiile că nu respectă statutul, conducerea filialei a renunțat în cele din urmă la excluderi, transmite Ziarul de Iași.
Membrii pe care Chichirău îi voia excluși sunt Mădălina Popescu Petrea, care i-a reproșat lui Chichirău într-o scrisoare presupusele erori de management al filialei, și Diana Trenchea – o nouă membră a USR. Cele două persoane care ar fi trebuit suspendate sunt Adina Popa și Dana Lungu. Toate cele patru membre au avut poziții critice la adresa lui Chichirău, iar aceasta a vrut să scape de ele, potrivit Ziarul de Iași.
Potrivit unui mesaj intern consultat de G4Media.ro, cele patru membre au fost înștiințate de conducerea USR Iași că au dreptul să ofere ”o explicatie cu privire la motivul excluderii” – procedură fără precedent în partid. Celor patru nu li s-a comunicat în baza cărui articol din statutul partidului ar urma să fie scoase din partid.
Scrisoarea Mădălinei Popescu Petrea a fost publicată integral de Radio HIT:
Dragă Cosette,
Am rămas surprinsă de curajul tău de a candida la președinția USR. Evident, orice membru are dreptul de a candida pentru orice funcție, dar nu orice membru dă dovadă de ipocrizie așa cum faci tu. Acuzi actuala conducere de izolarea puterii și promiți transparență, unitate și respectarea principiilor care au dus la crearea și creșterea USR. Ce anume te-a împiedicat să asiguri transparența, unitatea și respectarea valorilor în filiala pe care o conduci de aproape trei ani? În clipul de promovare repeți de cîteva ori „Nu e despre mine”. Ba da, chiar despre tine este, despre folosirea filialei Iași ca start-up politic din dorința de a deține cît mai multă putere.
Anul acesta, în ianuarie, înainte de Adunarea Generală a filialei Iași am aflat că îți plac listele. Au circulat atunci două liste printre membri: una cu cei agreați de tine și alta cu cei ce nu trebuiau votați pentru noile foruri de conducere. Acum îți propun și eu o listă, una a motivelor pentru care eu și mulți alții din acest partid nu te susținem și pe care le voi împărți în mai multe categorii.
Transparență zero
În mai, chiar înaintea alegerilor europarlamentare, ai cerut Biroului Național și celor responsabili de campanie un buget central de campanie, pe categorii de venituri și cheltuieli. Poate ai uitat, dar nici noi nu am văzut, la Iași, un astfel de buget pentru campania desfășurată la nivel de județ. Ai decis ca Iașul să susțină la alegerile preliminare europarlamentare un singur candidat și ai propus tranzacționarea voturilor ca la piață, oricine poate vedea înregistrarea. Nu-mi spune că așa s-a decis prin vot de către filială, acela a fost un vot mimat, iar în sală nu erau mai mult de douăzeci de oameni. Cîți membri au fost anunțați de acea ședință? Cîți au participat efectiv și ce procent a reprezentat acel număr din totalul de membri? De ce ai încercat, ulterior, impunerea unei scheme de vot și nu ai avut încredere în capacitatea fiecărui membru de a decide singur?
Întotdeauna informațiile de la centru pe care ni le transmiți la ședințe sînt filtrate prin propria ta impresie, mereu cu strîmbături de dispreț la adresa ”Bucureștiului”. Nu ceea ce crezi tu contează pentru membri, tu ar trebui să fii doar vehiculul acelor informații și să lași oamenii să-și formeze propriile păreri. Renunță, te rog, la acest stil de campanie electorală permanentă în prezența noastră! Sîntem deja membri, nu trebuie să ne convingi prin cuvinte, ci prin fapte că sîntem în locul potrivit și că ești un exemplu bun de urmat.
Niciodată nu te-ai consultat cu filiala în privința votului dat în Comitetul Politic sau la Congres. Consultarea nu e obligatorie, dar, uneori, poate avem și noi, muritorii de rînd, o altă opinie mai bine argumentată. Piatra filozofală e un mit.
De trei ani actele filialei Iași stau în apartamentul unei persoane fizice. Faptul că acel sediu e printr-un contract de comodat nu e o bilă albă pentru noi. Filiala are un buget alocat din care își poate permite un sediu, spații sînt destule, voință nu este. De ce încă nu avem unul? Cum au acces cei din conducerea USR Iași sau organele de control la actele respective?
Solidaritate zero
Dintotdeauna ai spus că trebuie să ne susținem colegii pentru a crește șansele Iașului/Moldovei de reprezentare la nivel de conducere, negociere și decizie. Eu personal nu sînt de acord cu această motivație deoarece e un criteriu insuficient, un grad mai mare de reprezentativitate nu garantează și luarea celor mai bune hotărîri. Cantitatea nu e același lucru cu calitatea. Contrare spuselor tale au fost faptele tale, dovadă stă neacordarea votului pentru formarea Comisiei de Politici Publice. Din Iași au candidat doi colegi cărora nu le-ai acordat votul în condițiile în care numărul de voturi dat de un alegător era limitat doar de cel al candidaților.
Ai folosit în campania pentru europarlamentare tema lipsei de autostrăzi din Moldova. La începutul lui decembrie 2017, liberalii ieșeni ți-au cerut sprijinul pentru un amendament ce privea autostrada A8, ai refuzat. Ai fost singurul politician ieșean care nu a vrut să semneze acel amendament. Peste un an ți-ai amintit de tema respectivă, ai folosit-o pentru campania alegerilor interne pentru europarlamentare și chiar în campania alegerilor europarlamentare, apoi ai abandonat-o. Ipocrizie și cinism.
Tot în semn de solidaritate, dragă „CC”, ți-ai făcut siglă proprie, diferită de cea a partidului, de parcă ești deputat independent! Ți-e rușine cu USR-ul?
La ultimul mare miting PSD în Iași, cel din luna mai, ai postat pe facebook un comentariu ce demonstra lipsa de empatie față de semeni care proveneau dintr-un mediu mai sărac. Unii erau bucuroși că măcar pentru cîteva ore ieșiseră din satul lor, iar ceilalți își respectau atribuțiile de serviciu. La Iași jandarmii nu au fost niciodată violenți la proteste. „Protestatarii de la Iași le-au oferit găleți, ulei și bani pesedistilor și jandarmilor. Asta este limba pe care ei o înțeleg.” Scuzele tale au venit abia după ce au început să curgă valuri de comentarii negative, aroganța nu-ți permisese să vezi cît de greșit era mesajul inițial. După cum au dovedit alte alegeri din anii trecuți, aroganța în politica românească e un mare minus pentru candidați.
Solidaritatea care îți face plăcere este cea manifestată unidirecțional sub forma lingușelii. La ședința de alegere a delegaților pentru Congresul din iulie, mai mulți colegi și-au motivat candidaturile spunînd că își doresc să meargă acolo ”pentru a o reprezenta pe doamna Cosette”, așa au priceput de la tine. Acest tip de gîndire demonstrează atît modul greșit în care sînt înțelese funcționarea unui partid și îndeplinirea unui gest politic, cît și faptul că ești percepută ca „liderul suprem” de Bahlui..
Tot la Congresul USR din iulie, cînd unul dintre delegații ieșeni leșinase, tu te agitai sus și tare pe tema bugetului. Cam atît despre empatie sau mai bine-spus, despre lipsa ei.
Colaborarea USR Iași cu Plus Iași este cvasi-inexistentă, nu ne cunoaștem colegii de alianță, iar singurele evenimente comune sînt cele coordonate de la centru. Ignori cu bună-știință oameni care au adus procente importante la alegerile europarlamentare, Iașul fiind oraș universitar și mulți dintre membrii și simpatizanții Plus provenind din mediul universitar. E greu să le propui schimburi de voturi și liste impuse. Ai fost la o discuție cu cei de la PMP și PNL referitoare la candidaturile pentru alegerile locale de anul viitor. Ai avut vreun mandat din partea filialei sau a fost o discuție relaxată la cafea la care ai uitat să-i inviți și pe colegii de alianță?
Respectarea principiilor/valorilor USR: zero și asta!
Este imperios necesară o Cartă a Valorilor, căci poate, dacă ar fi scrise negru pe alb, ar fi respectate. În ultima lună, mai mulți membri am tot încercat să-ți atragem atenția asupra unei vulnerabilități politice, a unei erori de extindere, a primirii unei persoane care a avut ieșiri jignitoare la adresa altor colegi și nu doar a lor. Deoarece persoana respectivă face parte din Biroul Județean decizia în acest caz aparține Biroului Național. Deși această persoană a promovat prin mai multe postări cultul lui Ion Antonescu (criminal de război), nu te-ai delimitat de el în niciun fel. Așa cum nu ai luat poziție nici cînd am reclamat comentariile homofobe și misogine. Tăcerea ta ridică semne de întrebare, am sperat la o reacție rapidă și de bun-simț cum a fost cea dintr-un caz asemănător sesizat doar cu cîteva zile înainte în presa locală.
Aceeași persoană a fost coordonatorul pentru județul Iași a campaniei de la alegerile europarlamentare. Aceeași campanie al cărei buget nu-l cunoaștem, dar despre care pot afirma că ai folosit-o în scopul promovării propriei tale imagini politice. Despre buget știm doar că cea mai mare parte a fost cheltuită pentru publicitate on-line, pentru postări în care apăreați tu și candidatul susținut oficial de filială sau apăreai doar tu (singură sau cu simbolul grafic al autostrăzii Moldovei). E vorba de 35.000 de euro, din cîte spui în scrisoarea de candidatură.
Management zero
Am tot așteptat să-ți citesc rapoartele de activitate ca parlamentar și ca președinte de filială. Am tot așteptat să citesc o propunere de program de activitate după ce ai fost realeasă în funcția de președinte al filialei județene Iași, așa cum prevede Statutul. Am tot așteptat să citesc rapoartele financiare anuale ale filialei și să văd măcar o dată în viață rapoartele comisiei de cenzori. Nimic, niciodată de la înființarea filialei! Dar Statutul partidului nu are nicio importanță pentru tine. Mi-am dat seama că voi avea mult și bine de așteptat și mi-am cumpărat un scăunel. Problema este că nu am unde să îl așez, deoarece USR Iași nu are un sediu propriu-zis.
Ședințele Biroului Județean și cele ale Biroului Local se desfășoară în cabinetul tău parlamentar. Știi foarte bine că este ilegal ca partidul să facă activitate în biroul parlamentar, nu? Ședințele cu membrii au loc într-o cameră pentru care nici măcar nu există contract de închiriere, fiind utilizată prin înțelegere tacită nu tocmai legală (printr-un mic abuz de încredere). Dacă ești prezentă la ședință, tu ești cea care o conduce, indiferent dacă este a filialei municipale Iași sau cea județeană, nu contează, mereu să fii în față și să dai indicații prețioase. Cine este de fapt „liderul suprem”?
Cred că este momentul să cer conducerii USR un audit pe activitatea financiară total netransparentă a filialei județene a USR Iași.
Ai suficientă inteligență și pregătire care să-ți justifice teoretic candidatura la președinția USR, dar practic le-ai folosit doar pentru a-ți crea și menține cultul propriei personalități într-o filială divizată și nu pentru a dezvolta cu adevărat o filială unită și puternică. Îmi doresc un USR unit care în același timp să păstreze diversitatea în opinii și care să respecte valorile europene. Și știu că tu nu poți garanta acum un astfel de partid, fiindcă nu ai făcut-o nici la Iași, la noi acasă.
Ieri, unul dintre colegi spunea că tăcerea nu este o opțiune atunci cînd constatăm că lucrurile nu merg așa cum ar trebui. USR a apărut din spiritul de revoltă contra unui mod nedemocratic de conducere și din dorința de a face lucrurile corect și la timp. Am intrat în acest partid pentru că rezonez cu aceste idei și nu pot să mai tac cînd știu că nu-i va fi bine avîndu-te președinte. Îți cunosc stilul de ceva vreme, la această postare va urma un val de linșări, dezmințiri și osanale la adresa ta așa cum se întîmplă pe grupul de Iași cînd tu sau cei apropiați ție sînteți criticați. Îmi asum cele spuse, eu nu am nimic de pierdut, doar partidul are de cîștigat prin aflarea adevărului”.
Cosette Chichirău a reacționat pentru Radio HIT, spunând că e vorba despre ”minciuni reciclate din ziare de scandal și de la PNL! Nu reacționez la mizerii, la niște prostii, o mizerie de doi lei”.