MENIU

Corina Crețu explică scrisoarea privind slaba absorbție a fondurilor UE

Corina Crețu a explicat, într-un interviu, de ce a trimis către șeful Guvernului și doi miniștri scrisoarea privind slaba absorbție a fondurilor europene.

Corina Crețu și-a exprimat, într-o scrisoare trimisă către premierul Viorica Dăncilă, ministrul Fondurilor Europene și ministrul Transporturilor, îngrijorarea pirivind planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România, potrivit documentului făcut public luni de PNL.

”Scrisoarea a fost trimisă în luna aprilie și face parte dintr-o procedură standard de colaborare între Comisie și statele membre. Noi facem acest lucru pentru că ne aflăm la jumătatea exercițiului bugetar 2014-2020 și dorim ca statele membre să știe că avem toată disponibilitatea de colaborare, pentru o mai bună atragere a fondurilor europene. Motivul acestor scrisori, trimise tuturor statelor membre, este să atragem atenția asupra întârzierilor care există și mai ales să limităm riscul de dezangajare.

Rolul meu nu este de a critica pe nimeni, noi dorim să colaborăm cu toate statele membre, inclusiv cu România. Aș dori ca în țară acest subiect să nu se politizeze, ci să constituie un semnal de alarmă, în așa fel încât în a doua jumătate a actualului exercițiu bugetar să crească viteza de absorbție a fondurilor europene”, a declarat Corina Crețu, pentru stiripesurse.ro.

Întrebată dacă România are șanse ca în a doua parte a exercițiului bugetar să recupereze din timpul pierdut, aceasta a răspuns că va fi posibil doar dacă Guvernul va accelera implementarea fondurilor europene.

Mai multe articole despre:
fonduri europene